Florin Manea, anunț neașteptat despre Rapid: “Angelescu n-are bani să țină echipa. Dacă pleacă cehii, intrăm în faliment”

Florin Manea, fiul regretatului Nicolae Manea și unul dintre cei mai cunoscuți impresari din România, dar și fost director sportiv la clubul feroviar în 2020, a vorbit despre Rapid și derby-ul cu FCSB pierdut de giuleșteni cu 3-1.

La 7 ani de la dispariția lui Nicolae Manea, fiul acestuia spune că ziua meciului a fost una extrem de încărcată pentru el și face o analiză a echipei din Giulești, dar și a patronului Victor Angelescu, despre care spune că nu se pricepe la fotbal și că nu ar avea bani să susțină clubul pe termen lung.

“Vorbeam ieri cu Miță Iosif, m-am trezit dimineața plângând. Aveam amintiri legate de tata și de derby-ul ăsta. M-au sunat mulți supoteri să-mi spună că-și aduc aminte de tata, e un lucru special. M-aș fi bucurat să scoată Rapid un rezultat frumos. Am fost la meci, am văzut gestul celor de la club care au ieșit cu tricouri cu numele tatei. Până la urmă a fost un spectacol în tribune, Rapidul este iubit, ceea ce tata și-a dorit tot timpul. Noi am fost mai puțin cu rezultatele, mai mult cu dragostea.

Eu am mai spus-o: dacă nu bagi bani și nu ai o strategie câștigătoare, e greu. La Rapid nu-s banii care crede lumea că sunt. Toată lumea crede că am ceva cu Victor Angelescu, nu am nimic, dar nu are bani să tină Rapidul. Nici strategia dânsului… tu ca și club dacă nu vinzi jucători e greu să supraviețuiești din drepturi, sponsori și ce venituri mai au ei. Din păcate e un pic pălăria cam mare pentru dânsul, dar e bine că existăm”, a declarat Florin Manea.

De asemenea, impresarul e de părere că lotul Rapidului este unul îmbătrânit și face un anunț neașteptat: dacă cehii de la APS vor retrage sprijinul, Victor Angelescu nu va putea susține echipa, iar Rapidul va intra din nou în faliment.

“Rapid are foarte mulți jucători trecuți de o vârstă considerabilă. Nu le contest valoarea, Săpunaru, Morais, dar totuși sunt pe final de carieră, sunt predispuși la accidentări, la oboseală, nu mai e corpul cum era odată. Eu cred că s-au comporat mai mult decât onorabil în acest campionat, au adunat 31 de puncte deja, e un miracol, chiar i-am zis lui Daniel Niculae înainte de meci.

Dacă se dorește performanță va fi greu să facem doar cu Victor Angelescu. El este jumătate-jumătate cu cei din Cehia. Dacă cei din Cehia vor continua să sponsorizeze, probabil că vom fi la limită. Dacă rămâne doar Angelescu, nicio șansă, intrăm în faliment, ne întoarcem unde am fost.

Am auzit că ar fi fost ceva concret legat de venirea unor investitori, am avut și eu un portughez care era interesat și avea bani, dar Victor vrea să conducă, el încă crede că se pricepe la fotbal. Dar nu are cum, nu se pricepe, e de un an în fotbal. El e bun la ce face el, și pe mine dacă mă pui la compania lui 3 luni intră în faliment, e normal, că nu mă pricep”, a explicat Florin Manea.

Discuția integrală poate fi ascultată mai jos:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -