Evenimentele zilei din 4 mai în sport: Marele sărbătorit al zilei este Anghel Iordănescu

Articol scris de Lect. Univ. Dr. de istorie Florian Olteanu

În 1904, s-a înființat echipa germană de fotbal Schalke 04. A avut 7 titluri de campioană a Germaniei, primul în 1934, ultimul în 1958, de 5 ori Cupa Germaniei. A luat o dată Cupa Ligii, o dată Cupa UEFA, o dată Cupa delle Alpi,  de două ori Cupa Intertoto. Jens Lehmann, Andreas Moller,  Rolf Russmann,  Harald Schumacher,  Olaf Thon, Tomasz Waldoch, Lincoln, Klaus Fischer sunt gloriile care i-au îmbrăcat tricoul de-a lungul anilor.

În 1949, echipa de fotbal din Torino, cea mai bună din Italia se întorcea cu avionul de la Lisabona. Avionul care-i aducea acasă a lovit de campanilla Bisericii din Superga. Din accident, nu a supraviețuit nimeni. Este cea mai neagră zi din istoria fotbalului torinez.

Marele sărbătorit al zilei este Anghel Iordănescu. Atacantul și antrenorul român împlinește 76 de ani. A avut 317 partide și  155 goluri la Steaua București. La Ofi Creta, a avut 6 goluri și 34 partide. La Națională, a avut 64 selecții și 26 goluri. Ca jucător, a fost de două ori campion cu Steaua și a luat de patru ori Cupa României.

A antrenat Steaua, Famagusta,  România, Grecia Al Hilal,  Rapid, Al Ain,  Al Ihtihad. A fost Campion al Europei cu Steaua ca antrenor-jucător, a câștigat ca antrenor Supercupa Europei, a fost finalist al Cupei Campionilor Europeni, a dus România la două turnee finale mondiale și la unul european.  Cu Steaua, a fost de patru ori campion ca antrenor și a luat de trei ori Cupa României.

Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu, numărul 20 mondial în 2018  împlinește 38 ani.