Emil Săndoi, înaintea EURO U21: “Primul nostru obiectiv e să trecem de grupe, nu e o grupă ușoară. Cred că ne putem bate cu marea majoritate a echipelor”

România se pregătește de participarea la Campionatul European U21, competiție pe care o co-organizează alături de Georgia, în perioada 21 iunie – 8 iulie.

Emil Săndoi, selecționerul naționalei României sub 21 de ani, a vorbit, în direct la Sport Total FM, despre obiectivele echipei la această ediție, despre lotul pe care-l va alinia, dar și despre fotbalul la nivel de tineret din România.

Săndoi crede că România are o șansă bună să se bată cu cele mai bune 16 echipe din Europa și spune că obiectivul principal este ieșirea din grupe, unde “tricolorii mici” se vor înfrunta cu Spania, Croația și Ucraina.

“Vă dați seama că am urmărit permanent evoluția jucătorilor care sunt susceptibili de a fi convocați. Eu cred că suntem pe un drum bun, chiar dacă mai avem o etapă din acest campionat, în care lucrurile sunt clare. Doar acolo pe la cupele europene mai sunt discuții, dar mai fi barajele după aceea. În perioada asta am urmărit toți jucătorii, facem calcule, sunt jucători care au drept de joc la tineret, poate unii vor fi convocați la echipa mare, așteptăm și noi. Vom anunța lotul în funcție de ceea ce se întâmplă acolo. Suntem în plin efort de finalizare a pregătirilor și după vor urma pregătirile propriu zise. Un stagiu de pregătire, avem 2 săptămâni la dispoziție până la începerea turneului final.

O să anunțăm lotul după ce va anunța echipa mare, pentru că are prioritate de fiecare dată. Vom punce accent pe jucătorii care joacă mult la cluburile lor, pentru că altfel e foarte greu ca într-o perioadă foarte, forte scurtă să-i aducem la un nivel de formă potrivită în care și ei să dea randament maxim. N-aș vrea să dau nume în momentul de față pentru că nu am stabilit, mai așteptăm acceptul unor cluburi din Europa, pentru că această acțiune nu e pe dată UEFA. Surprinzător, mi-am pus multe semne de întrebare pentru că jocurile din calificări sunt pe date UEFA, deci cluburile sunt obligate să le dea drumul jucătorilor, iar turneul final nu e dată UEFA. Eu cred că nu vor fi porbleme cu jucătorii din țară, sunt convins că va fi înțelegere, de fiecare dată a fost colaborare bună.

Știți că eu am spus de fiecare dată că e o mare responsabilitate pentru noi având în vedere ultimele rezultate pe care le-a făcut echipa de tineret. Din punctul ăsta de vedere avem un obiectiv clar să trecem de grupe, e primul nostru obiectiv. Încă o dată, nu e o grupă ușoară în niciun caz pentru că deja cunoaștem adversarii pe care îi întâlnim, sunt mulți jucători din campionate puternice, la echipe de club foarte bune, dar eu cred că și noi avem potențial bun în momentul de față și cred că putem să ne bate de la egal la egal cu marea majoritate a echipelor care sunt calificate sau cel puțin așa sper”, a declarat Săndoi.

România va găzdui grupa B, grupa în care am fost repartizați, la București, pe stadioanele Ghencea și Giulești, și grupa D (Norvegia, Elveția, Italia, Franța) la Cluj-Napoca, pe stadioanele Dr. Constantin Rădulescu și Cluj Arena.

În faza sferturilor, Georgia va găzdui 2 meciuri, iar România 2 meciuri, iar în cea a semifinalelor, fiecare țară organizatoare va găzdui câte o partidă. În cele din urmă, marea finală va avea loc pe 8 iulie, la Batumi, pe Adjarabet Arena.

Toate meciurile României din faza grupelor vor avea loc pe Stadionul Ghencea: pe 21 iunie, cu Spania, pe 24 iunie cu Ucraina și pe 27 iunie cu Croația.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -