Edi Iordănescu și-a luat la revedere de la jucători. “Plec pentru că asta s-a dorit, nu pentru că eu am dorit-o”

Edi Iordănescu a mers la baza de la Berceni pentru a-și lua la revedere de la jucători și angajaț. FCSB a anunțat ieri, oficial, că antrenorul nu va mai pregăti echipa.

Vizibil emoționat, Edi Iordănescu a oferit declarații la plecare, afirmând că este dezamăgit că a crezut promisiunile lui Gigi Becali, care spunea că nu va interveni la echipă peste antrenor.

“A fost o dimineață foarte grea, cu multe emoții, iar reacțiile jucătorilor mi-au generat și mai multe emoții. Sunt lucruri intime, momente grele, mai ales că sunt jucători cu care am lucrat și în trecut, că știu că prin venirea mea am generat speranțe. Știu că toată lumea s-a entuziasmat, probabil am creat iluzii, din păcate lucrurile au luat-o într-o direcție de necontrolat. Dacă depindea de mine și lucrurile se puteau face așa cum trebuia, atunci cu siguranță nu se punea problema de a pleca.

Ce am spus rămâne valabil, nu mă veți auzi să vorbesc de rău clubul, oamenii de aici și patronul. Sunt dezamăgit pentru că am crezut în promisiuni, am văzut că inițial s-a dorit foarte mult aducerea mea. Din păcate, plec așa cum nu mi-aș fi dorit, într-un moment în care nu mi-aș fi dorit.

Mi-am reconfirmat ce știam, faptul că aici e un grup de jucători fantastic, cu foarte mult caracter și foarte mult talent. Sper ca acești băieți minunați să meargă înainte cu putere. Le-am făcut câteva recomandări, trebuie să fie profesioniști, să evite să intre în orice fel de scandal, să meargă înainte. Dacă sunt pentru ceva recunoscător patronului, este că mi-a dat posibilitatea în astea 3 luni să redescopăr iubirea imensă pe care suporterii aceștia foarte mulți, milioane, o au în continuare pentru acest club, chiar dacă la mijloc a avut loc o dezbinare și unii suporteri au ales altceva. Cât am fost antrenor aici, prin căldura pe care suporterii mi-au arătat-o, prin reacția de acum, am simțit iubire aproape necondiționată pentru acest club.

Sunt supărat că nu am putut să îi bucur, să ducem munca până la capăt împreună cu echipa și să câștigăm campionatul. Nu ar fi fost ușor, dar nici imposibil. Am aprins o scânteie, am fost asociat drept copil al Stelei și am generat multe speranțe care s-au stins mai devreme decât trebuia”, a declarat Edi Iordănescu.

Fostul antrenor al FCSB-ului a întărit ideea că plecarea sa de la club nu a fost opțiunea lui, pentru că el și-a dorit să continue la FCSB pentru jucători și pentru suporteri.

“Plecarea nu a avut o legătură așa importantă cu aparițiile pe care patronul le-a avut în spațiul public 3-4 zile la rând. Ne-am înțeles să respectăm jucătorii, să îi creștem, i-am spus că avem șanse la titlu dacă muncim cum trebuie, că totul cere timp și că cel mai important e să constuim o echipă care să ducă un ciclu de 4-5 ani, care să câștige trofee și să meargă în Europa.

Au fost lucruri personale, discuții personale, poziții personale pe care le-a luat, mesaje pe care mi le-a trimis și nu au fost puține. Au fost momente când mi-a lăsat senzația că regretă și putem construi împreună lucruri frumoase, probabil că alte lucruri au contat mai mult pentru dânsul.

Ca să revin la ce m-a deranjat: poate spune orice, dar pot dovedi că nu spun lucruri neadevărate. Nu am în momentul de față nicio discuție cu nimeni, nu am oferte, nu am vorbit cu nimeni de la Federație în sensul în care s-a speculat și domnia sa a vrut să lase de înțeles. Sunt pregătit ca a doua zi să renunț la licența de antrenor dacă cineva dovedește că mint. Discuțiile, ofertele au fost doar pentru străinătate și le-am refuzat.

Plec pentru că asta s-a dorit, nu pentru că eu am dorit-o. Îi cer să nu inducă lumea în eroare, sunt banii dânsului, dar nu eu mi-am dorit despărțirea. El și-a dorit-o și nu are legătură cu rezultatele.

Am vrut să-i arăt că nu se poate juca cu destinele oamenilor, chiar dacă pe banii lui are dreptul să ia măsuri. Să înțeleagă că gestionează un club cu milioane de suporteri și se joacă cu patima multor oameni. E normal să se gândească că lucrurile trebuie să se desfășoare într-o manieră firească. Ce s-a întâmplat în ultimele zile nu este deloc firesc.

Am primit zeci de mesaje. Le-am citit pe toate din respect pentru dânsul. M-am enervat la un moment dat și am ripostat pentru că deja erau prea multe mesaje, au fost momente când nu mai înțelegeam ce dorește, dar în final am realizat că vrea să conducă în felul dânsului. Este dreptul său.

Mi-am dorit mai mult pentru suporteri și jucători să câștig campionatul încât poate am fost orbit de anumite lucruri.

Le-am promis jucătorilor din prima zi că atât timp cât eu voi fi aici, voi face totul să fie protejați, să le fie capul doar la fotbal. Le transmit încă o dată că trebuie să fie demni, să dea totul, să fie profesioniști și să respecte clubul și patronul. Le-am spus că dacă va veni o zi în care va veni o zi în care nu voi mai putea face lucrurile așa cum trebuie făcute, atunci voi lua geanta, îi voi strâgge în brațe, le voi mulțumi și voi pleca. Momentul ăsta a venit și nu are legătură cu fotbalului, ci cu doleanțele patronului”, a mai spus Iordănescu.

 

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -