Edi Iordănescu a plecat de la FCSB, iar echipa a rămas fără antrenor. Anunțul a fost făcut de Gigi Becali, pentru Gazeta Sporturilor.
Tensiunile dintre cele două părți au crescut în ultima perioadă, iar schimbul de replici dintre Edi Iordănescu și Gigi Becali a luat amploare. Se pare că antrenorul nu a mai suportat criticile publice ale patronului și a decis să plece de la echipă.
„Ne-am înțeles. A zis că nu vrea nimic în plus. Doar munca lui. Am vrut să-i dau banii și pe luna decembrie, dar nu a vrut. Am vrut să-i dau banii până la finalul contractului, dar nu a acceptat. Am apreciat asta. Eu nu am înțeles nimic…
Eu i-am zis «Eu nici acum nu înțeleg de unde vine asta». MM Stoica a zis că cele mai bune antrenamente le-a văzut la el. Nici acum nu înțeleg… Posibil are ceva la echipa națională.
E un antrenor serios, eu nu-l contest. Echipa nu juca, dar nu aveam Coman, Cordea sau Tavi Popescu. Nu aveam nici închizător, Moruțan plecase. Aici îi dreptate. Veneau jucătorii și urmau să vină rezultatele. Nu îmi era teamă de rezultate. Eu am spus de joc. Vi se pare că l-am jignit cu ceva?
Am zis că nu sunt mulțumit de joc. Eu nu înțeleg ce s-a întâmplat. E antrenor bun. L-am întrebat pe MM Stoica și zicea «Nu am văzut la nimeni așa antrenamente. Muncește ca un nebun». Eu am zis de joc și asta l-a afectat. Dar ce să fac? Să mint?
Nu am niciun antrenor pregătit. Nu mă așteptam la așa ceva… Nici prin gând nu mi-a trecut că va pleca.”, a spus Gigi Becali pentru sursa citată.
Edi Iordănescu a declarat ieri, după ce Gigi Becali s-a arătat nemulțumit de jocul echipei, că nu va pleca de la FCSB de comun acord, ci doar dacă îi va fi plătită clauza de reziliere de 500.000 de euro, pe care o va dona. Din ultimele declarații ale patronului, se pare că Iordănescu a renunțat la orice pretenție financiar.
Edi Iordănescu a fost numit în funcția de antrenor la FCSB în august 2021. A bifat 12 meciuri pe bancă: 8 victorii, 2 egalui și 2 înfrângeri, dintre care una la “masa verde” cu FC Voluntari, în Cupa României.