Edi Iordănescu, fostul antrenor al FCSB, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, din cadrul emisiunii ,,Fluier Final”, din 28 decembrie, pentru a discuta cu realizatorii Narcis Drejan și Viorel Grigoroiu, despre oferta de a prelua echipa națională.
,,Chiar dacă sunt în cărți pentru echipa națională, nu am o ofertă în momentul de față la echipa națională. Momentan am o ofertă de la un club din Europa, dar de la echipa națională nu am avut și nu am o ofertă. Dacă aș fi avut o ofertă cu siguranță aș fi tratat prompt această ofertă pentru că totuși sunt liber de contract în acest moment și mi-ar fi fost mult mai ușor să fac acest pas.
Nu vreau să vorbesc despre colegii mei care au refuzat și care au dreptul să își facă propriile calcule și să își pună propriile priorități. Sunt foarte conștient de statutul meu, există valul I de antrenori, care sunt antrenori cu experiență și aici îl includ pe Dan Petrescu, Hagi, Lucescu, Olăroiu. Aceștia sunt antrenori care au 15 – 20 de ani de antrenorat peste experiența mea.
Ca statut nu mă pot compara cu ei, au ștate vechi, au trofee câștigate, au o experiență superioară, dar apoi vine valul 2 și aici cred că pot include antrenorii tineri și cred că sunt unul dintre cei tineri care vin din spate, care are experiență, am câștigat trofee și știu ce înseamnă miză și presiune. Dacă aș refuza sau nu echipa națională, mie greu. Nu mă interesează aceste liste, chiar dacă sunt pe o listă în nu știu ce sertar, pentru mine astea sunt lucruri neimportante“, a spus Edi Iordănescu la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.