Dinamo învinge pe teren propriu pe Voluntari, scor 3-2, în ultima partidă a primei etape din noul sezon de Liga 1.
În fața a 7.500 de spectatori, dinamoviștii au reușit să se impună, după ce au fost conduși încă din minutul 14 prin golul marcat de Fulop. Chiar înainte de pauză, Deian Sorescu a egalat (min. 44), iar același Sorescu a dus echipa în avantaj în minutul 59.
Șapte minute mai târziu, Voluntari a restabilit egalitatea prin Rata, dar căpitanul “câinilor” a marcat din nou, reușind hattrick-ul în minutul 72.
Partida a fost marcată și de un moment bizar, aproape de finalul celor 90 de minute, atunci când, în urma unei “mingi de arbitru”, Ricardinho a trimis balonul în poarta dinamoviștilor, însă golul a fost anulat imediat de centralul Iulian Dima.
Din cauza situației financiare extrem de dificile, Dinamo nu a putu realiza transferuri, astfel că Dario Bonetti a fost nevoit să alinieze un lot extrem de tânăr, cu 16 jucători născuți după anul 2000 și format exclusiv din jucători români. Ultima dată când acest lucru s-a întâmplat la Dinamo a fost în 2010, într-un meci pierdut cu FC Vaslui.