Odată cu trecerea în neființă a lui Bobby Charlton a dispărut și un fotbalist emblematic al anilor 1960-1970, de amintirea căruia sunt legate performanțele lui Manchester United și ale echipei Angliei, campioană mondială în 1966.
Facem abstracție de cifrele care i-au ilustrat cariera, de trofeele cucerite, reținând doar faptul că n-a existat vreo Cupă din care să nu fi sorbit șampania învingătorului.
Ne vom limita, așadar, la prezentarea unor momente ce i-au marcat existența, din care nu lipsesc frânturi din cronici și relatări ale unor antrenori cărora Bobby le-a păstrat o neștearsă amintire.
Vom începe cu celebrul coach Matt Busby, care l-a remarcat pe când avea 15 ani, urmărindu-i evoluția în meciul reprezentativelor de juniori ale Angliei și Scoției. N-a mai stat pe gânduri și în ziua următoare l-a invitat pe „Old Trafford”. Aici s-a plămădit caracterul unui sportiv cum rar se poate vedea.
„Dacă l-aș fi rugat să joace pe postul de fundaș dreapta, ar fi acceptat fără să cârtească. Pentru echipă, Bobby avea o putere de sacrificiu nemaiîntâlnită la altul. O asemenea trăsătură de caracter l-a influențat de multe ori în bine până și pe cel mai nedisciplinat jucător al echipei, George Best.” (Matt Busby)
Nici renumitul cronicar sportiv James Lawton n-a fost mai reținut în aprecieri: „A cucerit inimile tuturor iubitorilor fotbalului prin excepționala sa personalitate. Jocul său este un ciudat amestec de grație și forță, prin care a realizat totdeauna, un superspectacol fotbalistic. În plus, el are ca om, un stil de viață și o ținută morală care depășesc obișnuita tipologie a jucătorului profesionist.”
Și-a amânat retragerea, planificată la 11 octombrie 1972, zi în care împlinea 35 de ani, întrucât echipa era amenințată cu retrogradarea. Abia după meciul salvării de pe terenul lui Stoke City (2-2) a făcut public anunțul, la 17 aprilie 1973.
Atunci, Bobby a declarat: „Am învățat ceva de la marele meu antrenor Tom Finney… Fotbalistul cel mai bun trebuie să se retragă atunci când se mai află, încă, în ascensiune. Dacă Manchester United ar fi retrogradat, aveam obligația să joc în continuare, pentru a-l readuce în prima ligă … Acum, misiunea mea a luat sfârșit.”
Când Federația a vrut să convoace o conferință de presă, sărbătoritul a refuzat, afirmând că astfel de momente sunt rezervate miniștrilor, nu jucătorilor de fotbal.
Spicuim din presa vremii: „Loial și cinstit, liniștit și înțelept, jongleur al mingii, Bobby Charlton a constituit pentru toți fotbaliștii britanici un minunat exemplu pe care ei trebuie să-l urmeze”.
Un posibil epitaf pentru Sir Robert Charlton ar putea fi reproducerea unui citat din „Daily Express” apărut cu prilejul retragerii: „Cel mai mare ambasador al fotbalului englez.”
Și mai putem adăuga că Bobby reprezintă tipul gentlemanului perfect din Marea Britanie.
Nicolae ȘERBĂNESCU