Dan Petrescu nu va sta pe banca CFR-ului în derby-ul cu FCSB. Cine îi va conduce pe ardeleni în meciul de diseară

Marius Șumudică și CFR Cluj s-au despărțit la finalul unor zile tensionate, în care niciuna dintre părți nu a vrut să cedeze, iar postul de antrenor principal este încă neocupat oficial.

Dan Petrescu va prelua banca tehnică, alături de staff-ul său, însă la meciul de diseară contra FCSB-ului, “Bursucul” nu va fi prezent.

Potrivit informațiilor DigiSport, Vergil Andronache, antrenorul principal de la echipa secundă a CFR-ului a fost și el demis, astfel că anternorul cu portarii, Cristian Moldovan, îi va conduce pe ardelenii în meciul de diseară, de la ora 21:00.

Cristian Moldovan va fi ajutat de Cristian Panin, managerul echipei. Niciunul nu are licența PRO, însă regulamentul competiției permite ca un antrenor interimar să rămână 30 de zile în funcție dacă deține licența A.

Marius Șumudică va primi bani frumoși după mandatul de la CFR Cluj

Nemulțumit de parcursul european al echipei, Neluțu Varga, patronul clubului, nu i-a mai permis lui Șumudică să intre în baza de pregătire, însă antrenorul nu a cedat și nu și-a depus demisia, pentru a putea încasa clauza de reziliere.

“Șumi” trebuie să primească aproximativ 300.000 de euro de la CFR Cluj, sumă ce cuprinde clauaz de reziliere și salariile restante. De asemenea, și staff-ul tehnic, dar și președintele Marius Copilu, înlăturați și ei, au de primit bani de la Neluțu Varga.

 

 

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -