În emisiunea Trafic Sport de vineri, 30 septembrie, Răzvan Toma l-a avut invitat în studio pe fostul șef al Școlii de Antrenori din cadrul FRF, Dan Apolzan.
Un om care a adus multe lucruri noi în importanta funcție pe care a avut-o, a rememorat cu prilejul acestei emisiuni momentele pe care le-a trăit lângă fotbal, din copilărie până la maturitate. Plecat din Sebeșul natal, după absolvirea IEFS a ajuns la Sportul Studențesc, unde a activat aproape 19 ani, lansând numeroși jucători în prim-planul fotbalului. A fost printre primii care a adus în atenție la noi conceptul de scouter de echipă națională, așa-numitul “spion” care observa echipele cu care urma să ne confruntăm, oferind selecționerilor cu care a lucrat plusurile și minusurile acestor viitoare adversare.
“La prima colaborare cu Anghel Iordănescu, m-a trimis să observ echipa Irlandei, cu care urma să jucăm. Aceasta avea un meci în Țara Galilor. Mi-a explicat ce l-ar interesa și mi-a zis ca nu cumva să mă întorc fără o videocasetă cu înregistrarea meciului. Am văzut meciul, am notat tot ceea ce se impunea. Dar de unde să fac rost de înregistrarea meciului?! Nu cunoșteam pe nimeni care să mă poată ajuta cu asta. Îngândurat pe stradă, am văzut un chioșc de ziare și m-am dus să cumpăr toate ziarele în care se scria despre meci, tot o doleanță a lui Iordănescu. Vânzătorul și-a dat seama că sunt străin, m-a întrebat de unde sunt. I-am spus că din România și că am venit să văd naționala de fotbal a Irlandei, cu care urma să jucăm, plângându-mă că nu am de unde să fac rost de o casetă cu meciul. Când a auzit, mi-a spus: «Te-ajut eu. Am boală pe irlandezi și aș vrea să-i bateți» Și omul s-a ținut de cuvânt, mi-a adus o videocasetă cu meciul și m-a scos din încurcătură”, a declarat acesta.
Accesând link-ul de mai jos puteți auzi întreaga interesantă discuție din amintita emisiune.