Cupa de Gimnastică ”Andreea Răducan” organizată anual de campioana olimpică și mondială Andreea Răducan în orașul său natal, Bârlad, a ajuns la cea de-a 13-a ediție.
Sunt peste 130 de gimnaste din categoriile junioare III, de nivel 6 şi 7 și junioare II de nivel 4 și 5 înscrise la competiția din acest an, sportive care se antrenează la 10 cluburi din țară.
Competiția va avea loc sâmbătă, 31 mai 2025, începând cu ora 9:00 la Sala Sporturilor din Bârlad, Str. Mihail Kogălniceanu, nr. 2.
Toate gimnastele participante la concurs vor primi premii în produse, iar sportivele de pe podium vor câștiga și premii în bani, diplome și trofee, în funcție de performanțele obținute în cadrul competiției.
“Și în acest an, Cupa de Gimnastică Andreea Răducan este despre bucuria de a oferi ceva înapoi sportului care m-a format, care m-a provocat și care mi-a adus atâta împlinire.
Gimnastica ne învață ce înseamnă disciplina, sacrificiul, dar și satisfacția unei reușite muncite. Îmi doresc ca și anul acesta să transmitem mai departe aceste valori tinerelor sportive. Copiilor care descoperă în gimnastică nu doar un sport, ci și o școală a vieții!” Andreea Răducan.
Andreea Răducan organizează evenimentul în parteneriat cu Clubul Sportiv Școlar Bârlad și beneficiază de sprijinul Primăriei Municipiului Bârlad, al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, al Asociației pentru Gimnastică Vaslui.