Cristi Balaj: “Meseria de fotbalist e cea mai sigură din lume, cea mai garantată în ceea ce privește plățile salariale”

CFR Cluj nu traversează cea mai bună perioadă din punct de vedere financiar, iar patronul Neluțu Varga a virat 3,5 milioane de euro în conturile clubului pentru a fi achitate datorii, în vederea obținerii licenței de la UEFA.

Cristi Balaj, președintele CFR Cluj, spune că bugetul pentru salarii a fost deja redus și că va fi redus în continuare, până când clubul va deveni unul profitabil. Totodată, acesta a declarat că nu se poate renunța ușor la contractele unor jucători și precizează că meseria de fotbalist e cea mai sigură din lume.

“Situația este simplă, pare complicată sau complicat de realizat, dar în realitate e simplu. Veniturile trebuie să fie mai mari decât cheltuielile, ca în orice business, pentru a creea un club sustenabil. Asta e rețeta succesului. De unde vine reducerea cheltuielilor? Nu se mai plătesc salariile de dinainte, eșți atent când ai deplasări, indiferent că vorbim de cazări, transport și chiar dacă prețurile au crescut, acul acesta cheltuielile au fost reduse. Salariile au fost scăzute, nivelul salarial s-a redus de la 530.000 euro net, undeva la 360.000 de euro și urmează să mai optimizăm aceste cheltuieli. Din păcate, la fotbal nu e ca în alte domenii de activitate, sunt contracte pe care trebuie să le respecți, pe care nu le poți anula unilateral, ai nevoie și de acceptul jucătorului.

De asemenea, la nivelul staff-ului tehnic nu poți să reduci contracte atât timp cât există o înțelegere parafată și de aici vin și spun că meseria de fotbalist e cea mai sigură meserie din lume, cea mai garantată în ceea ce privește plățile salariale, pentru că UEFA, în urma unei ședințe scurte, te obligă să plătești salariile către jucători, dacă nu, nu obții licența sau esti acționat”, a declarat Cristi Balaj, la Sport Total FM.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -