Cristi Balaj: “Aveam telefoanele ascultate. Puterea finanțatorilor era extrem de mare”

Fostul arbitru internațional, Cristi Balaj, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 24 aprilie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre nivelul arbitrajului românesc.

Din cauză că arbitram fără interese am ajuns să mă cert cu anumiți jucători, dar cu mici excepții am rămas în relații bune. Nu mă înțeleg cu cei care cred că orice este de vânzare pe lumea asta, dar nu este așa. În primul rând, dacă am avut anumite sincope sau dezincronizări este în primul rând pentru că greșeam.

Din păcate nu am avut posibilitatea folosirii VAR-ului, care ar fi fost de un mare ajutor chiar și pentru mine. Ca să înțeleagă mai bine oamenii, echipa care câștiga campionatul intra direct în grupele Champions League și se ofereau sume foarte mari, de fapt la fel de consistente ca și acum.

Conducătorii care erau în vremea aceea și vorbesc de o perioadă în care și ei, și noi arbitrii aveam telefoanele urmărite, unii dintre noi am scăpat, pentru că nu am avut nimic de ascuns și nu ne e rușine de modul în care ne-am comportat cu greșelile de rigoare. Una este să greșești și alta să ai intenție, iar alții au avut probleme cu justiția. Puterea conducătorilor era extrem de mare, influența lor și nu vă ascund faptul că ei știau mai repede cine îi arbitrează, iar noi arbitrii aflam ulterior“, a spus Cristi Balaj la Radio Sport Total FM.

 

 

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -