Cornel Șfaițer speră până în ultima clipă că Poli Iași se va salva de la retrogradare. Moldovenii au învins FC Hermannstadt în penultima etapă din Play-Out, scor 1-0, și se pregătesc pentru “finala” cu Petrolul, din Copou.
În direct la emisiunea “Execuții matinale”, președintele Consiliului de Administrație al clubului Poli Iași a vorbit despre victoria de la Sibiu și despre partida decisivă împotriva Lupilor Galbeni.
“După meciul cu UTA (n.r. – pierdut cu 2-0 în etapa precedentă) am fost încrezător, am încurajat băieții. Chiar am fost la vestiar după meci. Noi ne-am bătut cu echipele din Play-Off. Am învins Rapid, Farul și Sepsi, am remizat cu CFR. Am făcut niște jocuri destul de bune cu echipele din fruntea clasamentului. Noi am avut probleme cu echipele din subsolul clasamentului. Nu știm să jucăm sub presiune.
Dar în jocul de la Sibiu, s-a văzut că echipa s-a legat de ultima speranță. Și asta e cel mai important. Să nu uităm, avem niște jucători cu experiență, începând cu Silviu Lung. Ați văzut intervențiile lui în momentele grele. Mă refer aici și la Bordeianu, Alin Roman sau Sergiu Buș, jucători cu destulă experiență, jucători care au câștigat trofee.
Și-au dat examenul aseară, în condițiile în care am întâlnit Hermannstadt, o echipă cu punctele în coș, cum se spune. Jucătorii de la Sibiu s-au străduit, erau foarte nervoși, în special când erau trageri de timp. Și eu m-am deplasat la Sibiu în prima zi de Paște să-i susțin pe jucătorii mei și am obținut o victorie mare. Mai avem de jucat o finală, cu Petrolul. Sper să avem un stadion plin și echipa sa poată gestiona ultimul meci contra unei echipe fără griji.”, a spus Cornel Șfaițer, la Sport Total FM.
Ascultă aici interviul integral: