Cătălin Chirilă, campion mondial la canoe, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Trafic Sport” din 15 septembrie, pentru a discuta cu realizatorii Horațiu Sima și Răzvan Toma, despre cum s-a apucat de acest sport, cum a continuat și cum a ajuns la marea performanță. Totodată a și explicat câteva elemente tehnice legate de această disciplină sportivă.
,,Sunt rus-lipovean, din comuna Sarichioi, unde este cea mai mare comunitate de ruși-lipoveni din România și cred că acesta este unul dintre atuurile din cariera mea sportivă. Ruși-lipovenii sunt oameni extrem de muncitori și se dăruiesc la maximum în tot ceea ce fac. În cazul meu, comuna Sarichioi nu este chiar în inima deltei, probabil cum multă lume crede, dar am copilărit pe malul lacului Razim și cumva am avut legătură cu barca și canoea.
Când eram mic eram foarte netalentat. Nu doar la canoe, ci chiar la sport. Era un chin pentru mine când venea ora de sport. Începusem să mă gândesc chiar să mă las de acest sport”, a spus printre altele Cătălin Chirilă la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.