Camelia Potec e realistă după rezultatele lui Popovici: “E frumos să câștigăm medalii, dar să nu uităm că avem 1, 2, 3 sau 4 sportivi. Nu avem suficiente bazine, nu putem aștepta 14 ani construcția unei baze”

David Popovici este în prezent omul numărul 1 în sportul românesc și în natația mondială, reușind, cel mai recent, să câștige aurul în probele de 100 metri liber (cu record mondial) și 200 metri liber (cu record mondial de juniori).

Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, a explicat, în direct la Sport Total FM, că rezultatele lui David Popovici sunt unele extraordinare, rodul muncii pe care forul îl depune de ani buni în dezvoltarea sportivilor.

Fosta mare înotătoarea spune că bazinele din țară nu sunt suficiente, iar baza de selecție este una redusă, comparativ cu alte națiuni care aduc sportivi în aproape fiecare finală la competițiile majore.

Totuși, Potec spune că mulți copii au venit la înot după rezultatele obținute de David Popovici și speră ca noi bazine să fie construite mai rapid, nu în 14 ani, atât cât a durat proiectul bazei de la Otopeni.

“Ne bucurăm și trebuie să fim conștienți că avem cel mai bun înotător al lumii în momentul de față în România. E cel mai rapid și trebuie să-l protejăm, să-l ajutăm, să-l sprijinim și să ne mândrim cu el așa cum o facem deja.

Au început să vină deja copii, programele Să învățăm să înotăm sunt aprope pline din ce am auzit în țară, dar o să avem o situație exactă undeva la sfârșitul anului și acest lucru mă bucură. Dar încă o dată, e bine că bazinele sunt pline, dar nu sunt suficiente. Au început să apară bazine, într-adevăr, bazinul de la Otopeni este extraordinar de frumos, sperăm să putem orgraniza cât mai multe competiții europene și de ce nu mai mari, pentru că acolo chiar se poate, dar nici nu putem să stăm să așteptăm o astfel de bază 12-14 ani, cât a durat construcția acestui bazin și mesajul acesta e important, să se știe că dacă pornim cu un astfel de proiect, să contruim o bază sportivă, indiferent care e ea, e important să se respecte termenele de construcție.

Bazine avem, n-am cum să nu recunosc, n-aș fi corectă față de ascultători să spun că sportivii n-au bazine. Au, dar nu suficiente. Pentru că mergem la competiții și avem adversari din alte țări, iar noi la nivel de management începem să facem comparații de bugete, de locații de pregătire, de cercetare pentru că ne dorim să fim cu toate la același nivel cu cei care concurăm și de multe ori suntem în dezavntaj. Dar cum spunea, ușor, ușor, încercăm să recuperăm, însă asta nu poate continua la nesfârșit. La urma urmei e frumos să aducem rezultate, medalii, dar să nu uităm că avem 1, 2, 3 sau poate 4 sportivi. Ungaria, Italia sau Marea Britanie au sportivi aproape în fiecare finală, chiar dacă nu bat recorduri”, a declarat Camelia Potec.

Discuția integrală poate fi ascultată mai jos:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -