Novak Djokovic nu a avut câștig de cauză în instanță, în încercarea de a întoarce decizia ministrului Imigrării din Australia, care i-a anulat viza pentru a doua oară, și a pierdut apelul pe care avocații lui îl înaintaseră. Sârbul trebuie să părăsească țara imediat.
Cei trei judecători au decis în unanimitate și au precizat că apelul formulat de Djokovic a fost pentru revizuirea legalității deciziei ministrului Alex Hawke, nu împotriva acesteia.
Numărul 1 mondial nu va putea participa la Australian Open 2022, competiție care va începe mâine, și nu-și va putea apăra titlul. Locul pe tabloul principal va fi luat de un lucky loser din calificări.
Novak Djokovic va fi expulzat imediat din Australia și va primi o interdicție de a se reîntoarce timp de 3 ani, care ar putea fi ridicată doar în condiții excepționale, care sunt “în favoarea intereselor Australiei”.
Scurt istoric al evenimentelor
30 ianuarie 2021: Tennis Australia anunță că Djokovic a primit o scutire medicală și va putea participa la Australian Open, chiar dacă nu este vaccinat
1 ianuarie 2022: Guvernul federal din Australia trimite o scrisoare către Djokovic, pe care îl informează că respectă regulile de intrare în țară fără a face carantină
4 ianuarie 2022: Novak Djokovic anunță public că este scutit medical și că a plecat către Australia. Vestea nu este primită bine de comunitatea australiană, care a resimțit unele dintre cele mai dure restricții din lume și care consideră că sârbul se bucură de tratament preferențial
5 ianuarie 2022: Djokovic ajunge la Melbourne și petrece mai bine de 12 ore cu poliția de frontieră, care invocă faptul că documentele sârbului nu sunt conforme
6 ianuarie 2022: După multe discuții și multe ore de incertitudine, autoritățile decid că Djokovic nu a prezentat suficiente documente justificative prin care poate fi exceptat de la intrarea în țară fără vaccin, iar viza îi este anulată. Sârbul este plasat într-un centru de carantină, având dreptul de a părăsi țara oricând. Djokovic anunță că face apel.
10 ianuarie 2022: Un judecător decide că viza lui Djokovic a fost anulată incorect și a invocat vicii de procedură din partea autorităților. Numărul 1 mondial reprimește viza și intră în țară, unde începe antrenamentele.
12 ianuarie 2022: Djokovic publică un comunicat de presă prin care spune că a fost infectat cu Covid-19 cu puțin timă înainte de 16 decembrie, când a fost prezent la un eveniment public. De asemenea, sârbul confirmă că unele informații prezentate în documentele de intrare în Australia au fost completate greșit.
14 ianuarie 2022: Ministrul de Imigrări din Australia își folosește puterea și îi anulează pentru a doua oară viza. Un nou apel este făcut, de data aceasta la un tribunal federal.
16 ianuarie 2022: Completul de judecată decide că viza lui Djokovic trebuie anulată, fără ca acesta să mai aibă dreptul la apel. De asemenea, sârbul primește o interdicție de 3 ani de a reveni în Australia.