Bogdan Lobonț, despre o întâmplare cu Florin Salam și lotul U20: “Își dădeau coate care să facă poze mai repede cu el. Parcă atenția s-a dus în altă parte, nu la fotbal”

Bogdan Lobonț a vorbit, în direct la Sport Total FM, despre Cupa Mondială, despre profilul portarului modern, dar și despre o întâmplare de la lotul U20 al României, din vremea în care era selecționerul echipei.

Fostul portar al naționalei României a povestit cum “tricolorii” de la U20 erau foarte interesați să facă poze cu Florin Salam la o acțiune a naționalei în recepția hotelului, iar acest lucru arată că atenția lor este concentrată spre alte sectoare, mai puțin pe fotbal.

“Depinde de mediul în care crești, în care te dezvolți. Și de gena pe care o ai. Depinde ce exemple urmărești. Nu știu dacă am mai spus cuiva: am avut o acțiune la U20 în noiembrie, eram în recepția hotelului înainte să plecăm la antrenament. N-am absolut nimic cu el și pot să-mi cer scuze că-l dau exemplu. Era prezent Florin Salam în recepție, înainte să plecăm au coborât mulți jucători, mai că își dădeau coate care să facă primul poze cu el. În autocar le-am zis că au lângă ei 2 dintre cei mai buni pasatori pe care i-a dat fotbalul românesc, Cătălin Munteanu și Lucian Sânmărtean, nu i-am văzut să se înghesuie la poze cu ei. Nu e o critică, Florin Salam face foarte bine meseria pe care o face și sunt ferm convins că a muncit foarte mult să ajungă la nivelul la care este.

Dar să ne uităm puțin, pe noi înainte ne lua tremuratul când vedeam un jucător de fotbal, acum parcă atenția s-a dus cu totul în alte sectoare. Poate pe de-o parte este și normal, noi adulții trebuie să le creăm mediul propice, dacă nu facem noi asta, n-avem cum sa le cere să facă chestii pe care nici nu le gândesc”, a declarat Lobonț.

Totodată, fostul selecționer e de părere că postul de portar de la națională este mult mai evidențiat pentru că goalkeeperii au fost extrem de expuși.

“Nu e exagerat, asta e realitatea, stăm mai bine la portari și mai puțin la restul. Cum s-a ajuns aici? În ultimii 4-5 ani, cei mai buni jucători de la națională au fost portarii. De ce? Pentru că au fost expuși foarte mult. Și Tătărușanu, și Niță, am văzut acum și Moldovan, Ionuț Radu… Cred că după fiecare meci stau cu palmele în gheață câte un sfert de oră ca să-și revină. Celelalte roluri din teren nu s-au dezvoltat așa de bine, dar nu cred că ar trebui să ne uităm foarte mult la echipa națională. Trebuie analizat mai jos, cum se lucrează, cum se dezvoltă anumite poziții din teren.

Am văzut zilele trecute, a declarat cineva despre Bancu că s-a apucat la 12 ani de fotbal, el nu are baza rolului de fundaș lateral stânga. Dar antrenorii care l-au format, de ce nu l-au învățat care sunt caracteristicile? Trebuie să stai să lucrezi cu jucătorul, indiferent de vârsta pe care o are. Tehnica e mama învățăturii la orice. Și la alergare, am urmărit centre de copii și juniori în țară și avem copii care nu au o tehnică de alergare corectă”, a explicat Bogdan Lobonț.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -