Bicicliști de la Turul României au căzut din cauza gropilor, în județul Satu Mare

Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzând de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare, scrie publicația peoplenews.ro.

Administratorul drumului, respectiv Consiliul Județean Satu Mare, susține că nu a reușit să termine lucrările pe această porțiune din lipsă de finanțare și din cauza unor probleme birocratice.

”Noi am primit banii pentru reparațiile drumurilor, acea rectificare bugetară, acum vreo cinci zile. Nu aveam mijloacele necesare, financiare și legale, să intervenim mai repede. Constructorul a făcut tot posibilul să termine cât mai repede. Atât s-a putut, noi am făcut tot ce a depins de noi”, a precizat președintele Consiliului Județean, pentru presasm.ro.

Din păcate, inclusiv comentatorii televiziunii care transmit Turul României au taxat calitatea drumurilor, dar au precizat că lucrările au fost măcar semnalizate corespunzător.

”Poate ar trebui să se organizeze astfel de competiții mai des prin unele zone ale României, așa măcar autoritățile se capacitează”, au precizat comentatorii.

Turul României 2022 are loc în perioada 6-11 septembrie și se desfășoară pe un traseu de aproximativ 850 km de la Satu-Mare la București, trecând prin Bistrița, Târgu-Mureș, Făgăraș și Curtea de Argeș.

La competiție s-au înscris 130 de cicliști profesioniști din țări precum precum Spania, Columbia, China, Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă, SUA sau Bulgaria, care vor concura atât pentru puncte UCI, cât și pentru premiile în valoare totală de peste 26.000 de euro, acordate atât celor care punctează în clasamente, cât și celor care trec primii linia de sosire.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -