Actorul Marius Florea Vizante a fost invitat telefonic la emisiunea “Fluier final”, unde a vorbit, printre altele, despre fotbal. Stelist de mic, Vizante a dezvăluit că, recent, a mers la un meci în Giulești și că i-a plăcut atmosfera.
El a recunoscut că la început i-a fost teamă că îl vor recunoaște rapidiștii, însă seara a fost liniștită, iar Giuleștiul l-a fermecat pe celebrul actor.
Cât despre lupta pentru titlul din SuperLiga, Vizante este de părere că FCSB va fi greu de oprit în acest sezon.
“Dacă lucrurile nu se schimbă, dacă țin ritmul din ultimele 10 etape, FCSB (n.r. – va câștiga titlul). Lotul e bun la FCSB. Mă rog, acum sunt accidentați și suspendați. Sunt curios ce se întâmplă sâmbătă (n.r. – în derby-ul cu Rapid). Dacă nu se schimbă, îl ia FCSB.
Dacă se întâmplă cumva ceva în plus față de ce e acum la Rapid, ar putea avea șanse. Pentru că din punct de vedere organizațional, business și managerial, domnul Șucu nu prea poate fi pus la îndoială. Este un om decent, care a schimbat discursul la Rapid. Dar, pe teren, Rapid nu strălucește.
Pot să mă laud, am fost ‘incognito’ pe Giulești. Mi-era teamă, pentru că multă lume știe că eu am fost stelist când eram mic. Mergeam în Ghencea, acolo am trăit, acolo am crescut. Locuiam acolo, cum să nu devii stelist? Mai ales că am început să devin stelist cam din 1983, cam de când m-am mutat în București. Am prins toate meciurile din ’86 de pe Ghencea și de atunci, doi ani la rând, n-am lipsit la niciun meci. Acum nu mai pot să spun că am aceeași pasiune și frenezie.
Dar am avut noroc că am stat la lojă (n.r. – în Giulești). Și mi-a plăcut foarte mult. Dacă m-aș trezi acum brusc și n-aș avea o echipă cu care să țin, m-aș duce spre Giulești. Au toate ingredientele, dar parcă încă nu se leagă ‘ciorba’. Adică e bună, dar parcă nu e de stea Michelin. Cred că mai trebuie să stea un an să-și aștepte rândul.”, a spus Marius Florea Vizante, la Sport Total FM.
Marius Florea Vizante, bucuros de revenirea Simonei Halep: “Am considerat-o mereu cinstită”
Marius Florea Vizante a vorbit și despre revenirea Simonei Halep în tenis, după verdictul TAS.
Actorul a avut numai cuvinte de laudă la adresa dublei câștigătoare de Grand Slam, pe care speră să o vadă cât mai repede la nivelul ei optim.
“Eu, ca simplu consumator de fenomen sportiv, mă bucur. Realmente mă bucur. E un sportiv român rarisim. Cel puțin în ultimii 30 de ani, n-am prea mai avut de asemenea nivel. Îi numeri pe degetele de la două mâini.
Mă bucur foarte tare că mai poate să joace. Mie mi-a plăcut de fata asta și am considerat-o tot timpul cinstită. Mă bucur și sper să revină la un nivel decent, să ne mai bucurăm de ea câțiva ani.”, a mai spus Vizante.
Ascultă aici interviul integral cu Marius Florea Vizante: