Am avut-o ca invitată la Liga de Weekend pe Sorina Lambrino, fostă baschetbalistă internațională, colegă la loturi cu Carmen Tocală și fondatoare a clubului de copii și juniori Solaris, din Ploiești.
“Am început basketul la Brașov când aveam șapte ani, iar după ce am terminat liceul am venit la Ploiești, la facultate, la Institutul de Petrol și Gaze și am terminat utirajul petrolier. Am jucat în continuare basket până la 35 de ani, timp în care, după absolvirea facultății, și lucram.
La un moment dat am oprit în ’98 și de m-am rupt total de basket pentru vreo 10-11 ani, dar știți, pasiunea revine și la un moment dat am intrat din nou în lumea basketului și de acolo a pornit povestea Solaris, de fapt. Cred că din dragoste pentru copii și din dragoste pentru basket, sau pasiunea mea pentru basket, care a fost foarte mare.
Am jucat, deci cu echipa din Brașov, am avut șapte titluri de campioană națională începând de la baby-basket până la junior 1. Am fost în lotul național de cadete și junioare, deci am venit în spate cu destul de multă experiență.”
Ascultă tot interviul aici: