AUDIO | Sandu Constantin pregătește un turneu intern “de unde vor veni viitoarele valori ale scrimei românești”

Horațiu Sima și Răzvan Toma l-au avut ca invitat în studio Sport Total FM, la Trafic Sport, pe Sandu Constantin – președinte și antrenor al Clubului de scrimă Riposta București.

Sandu Constantin despre primul turneu intern organizat: “Avem foarte puțini sponsori, doar câțiva „de suflet”, cum îmi place să spun. Cu ei am rămas și ei ne ajută la fiecare eveniment pe care îl organizăm. Și, uite, organizăm în continuare evenimente chiar și în vremurile astea — și nu orice fel de evenimente, ci unele mari, internaționale. Asta nu înseamnă că suntem bogați, ci doar că suntem sufletiști. Ba chiar aș zice că suntem mai degrabă săraci, pentru că de multe ori venim cu bani de acasă.

Săptămâna viitoare facem chiar aici un circuit pe care îl organizăm împreună cu prieteni din Grecia, Turcia, Bulgaria și România. Iar la finalul sezonului organizăm un master, tot aici, în Casa Presei Libere. Vă invităm și pe dumneavoastră să veniți pe 20, sâmbătă, exact aici, la același etaj. Va fi un eveniment internațional, cu participanți din Grecia, Turcia, Bulgaria și România. Noi asigurăm doar sala și spațiul de competiție, restul își plătesc singuri. Pentru ei e convenabil, pentru că e o competiție serioasă.

Ne-am gândit noi, patru prieteni: hai să facem un turneu între noi

De fapt, noi am gândit acest turneu. Este un turneu pentru copii — U10, U12, U14 — de unde vor veni viitoarele valori ale scrimei românești. Pentru că, dacă nu sădești nimic, nu ai ce să culegi.

Ne-am gândit noi, patru prieteni: hai să facem un turneu între noi. Că în Bulgaria e mai ieftin, în Grecia e mai ieftin, în Turcia e ok. Am fost acum pentru prima oară și, surpriză, s-au strâns 742 de copii înscriși în acest turneu.

Ascultă tot interviul aici: