Leo Grozavu a împlinit recent 58 de ani și l-am contactat telefonic, la Execuții Matinale cu Gabriel Maricescu și Daniel Nazare.
Atmosferă pozitivă cu Leo Grozavu, proaspăt sărbătorit: “Da, normal, după ultima perioadă în care am reușit iar să legăm rezultate pozitive, chiar dacă n-am făcut o partidă bună, pentru că trebuie să fim realiști și conștienți de ceea ce s-a întâmplat la Cluj. N-am făcut o partidă reușită, dar am obținut un punct. Și am spus și anterior, în momentul în care vrei să gândești pozitiv, vezi partea plină a paharului.
Cu toate că am făcut foarte multe lucruri mai puțin reușite, le analizăm, vedem, încercăm să le corectăm și să devenim de la etapă la etapă mai buni. Cred că așa putem progresa.”
După tragerile la sorț, echipa va ajunge și prin Alba Iulia, lucru care nu prea-l în cântă pe Leo Grozavu: “Am avut ghinion din punctul ăsta de vedere pentru că mi-aș fi dorit să nu facem o deplasare foarte lungă, mai ales că avem două partide pe teren propriu și automat, echipa se deplasează destul de mult în timpul săptămânii. Nu va fi simplu. Nu ascund nimănui faptul că după partida de Cupă ne așteaptă o partidă foarte dificilă acasă cu Craiova, la doar două – trei zile distanță, și atunci am separat lotul în două echipe: Unii vor pleca la Alba Iulia, ceilalți vor rămâne să antreneze acasă.”
Ascultă aici tot interviul: