Leo Grozavu ne spune la Execuții Matinale cu Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, că nu se da grozav după 4-0 cu Slobozia și că semnele din EUROPA sunt foarte proaste în sezonul ăsta.
După victoria de aseară, Leo Grozavu e încrezător: “E o victorie care, sigur, trebuie să ne dea încredere pentru viitor. E prima din acest an, sau din acest campionat, după două rezultate de egalitate, dar trebuie să rămânem echilibrați, pentru că ați văzut, mai ales la echipele considerate mai mici, în momentul în care ai câte o victorie, plutești, levitezi și ați văzut ce se întâmplă după, poți lua un 0 – 4.
Și asta ar trebui să învățăm și noi din lucrurile astea, să rămânem echilibrați. Sigur, n-am început rău campionatul, am întâlnit două echipe puternice în primele două etape. Credeți că puteam să facem mai mult și la meciul cu Farul, și la meciul cu Dinamo, dar să nu mâniem pe Dumnezeu.
Suntem într-un moment bun. Țin cont de faptul că n-am avut cel mai bun loc la dispoziție, mult jucători care au venit mai târziu la pregătire, jucători care au lucrat pe poziții care nu sunt, știu eu, specifice lor. Una peste alta putem spune că suntem mulțumiți de cum am început campionatul. Dar v-am spus, că mai avem drum lung.”
Ascultă tot interviul aici: