AUDIO | Inocențiu Voinea are așteptări mari de la Europeanul U18 de atletism: ”Ne gândim la podium”

Inocențiu Voinea, secretarul general al Federației Române de Atletism, a comentat, la Trafic Sport, cu Horațiu Sima și Răzvan Toma, modul în care s-a desfășurat Cupa Balcanică U20, organizată la Craiova. Oficialul a oferit și detalii despre Campionatul European U18, care se desfășoară în Italia.

„Suntem la Campionatul European U18 și avem un lot valoros, cu sportivi de la care ne gândim nu doar la calificarea în finale, ci și la podium. Îmi vine în minte Carolina Pungă, care a realizat recent 11,36 secunde, record național atât la U18, cât și la U20. Sper să ne întoarcem acasă cu fruntea sus și cu rezultate bune.

La Craiova a fost o competiție reușită, Campionatul Balcanic U20. Toate delegațiile ne-au felicitat pentru modul în care a fost organizat. Am avut un program compact, de care ne-am ținut la minut, ca la marile competiții. Dacă festivitatea de premiere era programată la ora 14:52, atunci începea. Sper să mai organizăm această competiție și în viitor, mai ales că, în noua realitate economică, nu se înghesuie foarte mulți organizatori. Noi sperăm să atragem parteneri cu care să putem realiza astfel de competiții internaționale, pentru că am dovedit că putem.

Sperăm să mai avem stadioane de atletism care să intre în circuit, inclusiv internațional. Mă gândesc la Deva, dar și la Târgoviște”.