Invitat în studio la Trafic Sport, cu Narcis Drejan, Gabi Glăvan – specialist în scouting, ne spune despre cum a dezvoltat UTA, Dinamo.
„Noi suntem în USL, la Felix Rising, dar deja ne-am făcut transferurile. Nici nu începuse bine perioada de transferuri și noi aveam deja totul rezolvat. Am făcut vreo patru transferuri în perioada asta, chiar cinci. Mai urmează să aducem încă un fundaș, un american de origine sârbă, venit de la colegiu.
În perioada asta doar analizăm și pregătim partea de parteneriate pentru scouting, strângem rapoarte, pentru că am început cu 80 de scouts în Statele Unite, toți voluntari, și am găsit și o oportunitate pentru unii dintre ei. Acum începem cu alții, îi păstrăm pe cei mai buni dintre primii și începem să formăm alți scouts, iar probabil vom dezvolta și mai bine acest departament.”
„Avem un patron argentinian, sunt mai mulți investitori în echipă, iar Drogba este acționar minoritar. Banii însă nu funcționează pe sistemul MLS, iar regulile sunt total diferite. În USL regulile sunt mai apropiate de cele din Europa decât cele din MLS, unde există niște reguli foarte ciudate.
Acolo practic cumperi o franciză. De exemplu, San Diego — echipa celor de la Norsk și Right to Dream — a plătit 500 de milioane pentru franciza de a intra în MLS. În MLS ai un salary cap, ești obligat să oferi un salariu maxim jucătorilor, iar cei care vin pe sume mari sunt designated players. Practic, tu plătești un salariu agreat de toată liga, dar dacă ai un jucător care depășește salary cap-ul, diferența o acoperi tu din fonduri proprii.”
Ascultă aici tot interviul:

