AUDIO | Daniel Ion la Trafic Sport: “Pentru prima oară în ultimii 13 ani, acesta e primul an în care putem alinia un lot competitiv de seniori!”

Horațiu Sima și Răzvan Toma l-au avut invitat în studioul Sport Total FM, în cadrul emisiunii Trafic Sport, pe Daniel Ion – secretar general al Federației Române de Box.

Daniel Ion povestește despre competiția de la Brăila: “A fost exact genul de întrecere pe care trebuie să o aibă o centură de seniori, cu sportivi valoroși și atmosferă pe măsură. Cel mai impresionant a fost faptul că sala a fost plină aproape în fiecare zi — 1.500, chiar 2.000 de oameni. O astfel de prezență schimbă complet percepția asupra oricărui sport. Când la box sala e plină, meciurile par automat mai tari.

Nu a fost cea mai grea ediție a Centurii de Aur, pentru că au venit puține țări, competiția fiind la concurență cu alte două turnee. Totuși, sportivii care au venit au fost de calitate. Au fost meciuri foarte bune cu cei din Uzbekistan, numărul unu în boxul mondial. Au venit cu doi campioni mondiali, chiar dacă nu cu cea mai bună echipă. Eu cred că vreo patru echipe de seniori au venit, de fapt, cu loturile de U23, dar în care aveau campioni mondiali de tineret. Toți au școala lor, toți se prezintă într-un fel aparte. E mare lucru pentru un român să treacă de un uzbek, indiferent că e lotul doi, trei sau patru. Toți sunt buni, nu știi pe cine să alegi.

Andrei Arădoaie a câștigat finala și a luat din nou Centura de Aur

Faptul că Andrei Arădoaie a câștigat finala și a luat din nou Centura de Aur arată mult. Mulți credeau că e spre final de carieră, că poate vrea să se retragă. Dar la ce a arătat, are potențial să ducă tot ciclul olimpic și chiar să facă surpriza calificării la Jocurile Olimpice. A confirmat încă o dată forța categoriei de 70 kg, una de top. Acolo am avut trei sportivi care s-au bătut și la Naționale.

Arun Tudoroiu a învins în primul tur un campion mondial de tineret din Uzbekistan și a ajuns până la bronz, pentru că finala a fost între Stavri și Dani Grigorie. Stavri e de la Rapid, club care a reușit să creeze o adevărată oază de boxeri puternici la nivel de seniori. Au avut un proiect și un buget care le permite să țină sportivii, să le ofere contracte bune, căci asta a fost mereu problema la noi: nu am reușit să avem un lot de seniori stabil.

Pentru prima oară în ultimii 13 ani, acesta e primul an în care putem alinia un lot competitiv de seniori, cu opt categorii în care știm că suntem bine reprezentați, ba chiar cu concurență internă. Dani Grigorie, Ștefan Stavri, Arun Tudoroiu și Daniel  Raj Stoican — a venit și el la competiție, dar nu era la nivelul de pregătire necesar pentru a intra în luptă. Dar când te uiți și vezi patru sportivi de asemenea valoare, începi să ai speranță reală că putem califica pe cineva la Olimpiadă la această categorie.”

Ascultă tot interviul aici: