AUDIO | Claudiu Tudor încrezător după victoria împotriva lui Dinamo: “Petrolul are nevoie de susținere!”

Claudiu Tudor, președintele de la Petrolul, ne-a vorbit la Fluier Final, cu Narcis Drejan, despre debutul Petrolului cu o victorie împotriva Dinamo.

“O victorie meritată, să spunem așa, după cele 95 de minute. Sigur, meciul putea avea o altă turnură dacă Dinamo marca în primele zece minute. După acel început, jocul s-a echilibrat, nu le-am mai permis ocazii și, la una dintre acțiunile noastre mai bine legate, am reușit să marcăm.

E clar că ieri a existat un dezechilibru total din punctul de vedere al lotului. Așa cum am mai spus, au avut cinci jucători absenți din cauza vizelor. Sperăm să rezolve problema, pentru că altfel Dinamo ar fi arătat mult mai bine. Mulțumim lui Dumnezeu că am obținut această victorie — pentru noi e un început poate nesperat, ținând cont că Dinamo a făcut transferuri importante și, în ultimii doi ani, a investit masiv plus împrumuturi, plus jucători cumpărați. Au încercat să construiască.

Dinamo rămâne o echipă bună a campionatului, iar victoria noastră e cu atât mai valoroasă cu cât noi am folosit jucători care, până nu demult, evoluau în Liga a II-a. Am reușit să debutăm și un copil de 16 ani, ceea ce ne bucură enorm. A prins minute bune și ne ținem de planul anunțat: jucători tineri din pepinieră. Avem copii de mare valoare, titulari la naționala României de juniori — Manolache, Rădulescu, Răescu, un puști de 17 ani foarte bun. Iar Mario Ioniță, născut în 2007, a fost titular ieri.

Încercăm să facem acest mix și, așa cum ați spus și dumneavoastră, Petrolul are nevoie de susținere mare, în continuare. Susținere pe care alte echipe, din fericire pentru ele, o primesc. Mă bucur că în alte județe oamenii care conduc se uită spre sport și investesc. Din păcate, la noi nu se întâmplă încă acest lucru. Sper să se întâmple, și de fiecare dată când am ocazia trag semnale de alarmă. Avem nevoie ca răspunsul să vină alături de noi, pentru că acest club chiar merită. Lumea a demonstrat-o și aseară — spectatorii, suporterii au fost minunați și arată că merită un club cu pretenții mai mari, poate chiar un club european.”

Ascultă tot interviul aici: