Cristian Potoră, unul dintre cei 6 candidați la șefia Federației Române de Handbal la alegerile din aprilie, ne spune la Liga de Weekend, cu Daniel Nazare, despre programul său și de ce trebuie dat jos Constantin Din și ne mai spune și că vrea să înființeze Consiliul de Onoare în cadrul F.R.H., unde să fie aduși foștii mari handbaliști.
Cristian Potoră este optimist în legătură cu alegerile: „Categoric vom câștiga alegerile. Nu eu, ci echipa care se află lângă mine, pentru că împreună vom câștiga și împreună am făcut, să spun așa, o strategie de dezvoltare.
Ce m-a determinat să îmi depun candidatura, cel puțin verbal – nu și faptic, pentru că statutul încă nu ne permite – a fost următorul lucru: sunt perioade în viața profesională în care nu mai e suficient să observi lucrurile de lângă sistem. Vine un moment în care trebuie să alegi dacă rămâi spectator sau dacă îți asumi responsabilitatea de a construi ceva mai bun decât ceea ce există.
De-a lungul anilor, pot să vă spun sincer că am fost profesor, observator federal, manager și om implicat în special în proiectele copiilor și tinerilor handbaliști. Am văzut sportul acesta, handbalul, din mai multe unghiuri: de pe margine, din sală, din birouri, din școli. Consider că acum este un moment oportun pentru revigorarea handbalului juvenil. Talent avem; ceea ce ne lipsește este un drum clar până la performanță.
Copiii nu trebuie să joace un handbal cu presiunea adulților, pentru că văd și știu că în multe competiții de juniori rezultatul a devenit mai important decât formarea. Scorurile și orgoliile au ajuns să fie mai importante, iar dezvoltarea reală a acestor copii – prea puțin. De aceea, împreună cu echipa, vom câștiga.”
“Nu mă veți auzi comparându-mă cu alții”
Întrebat dacă ar face alianțe alături de ceilalți cinci candidați, Cristian Potoră a spus: „Eu merg pe mâna colegilor – profesori, cluburi sportive școlare. Mi-a plăcut campania, și asta o puteți verifica și dumneavoastră sau cei cu care am interacționat, și nu sunt puțini în ultimele 3–4 săptămâni. Nu mă veți auzi comparându-mă cu alții. Eu nu pot să dau voturile mele altcuiva, pentru că nu sunt ale mele. Cei care mă vor vota, mă vor vota ca pe un câștigător. Așa mi-am construit campania și nu o să ies să spun că dau voturile cuiva, pentru că nu va fi toată lumea de acord.”
Ascultă tot interviul aici:

