Attila Kárpáty, fost membru al trupei Pansament: “În 1988 repetam cu duba Miliției parcată lângă casă”

Attila Kárpáty, fostul solist și instrumentist de la Pansament, prima trupă punk din România, a fost invitat la Sport Total FM, în emisiunea “Liga de Weekend”, unde a vorbit despre perioada comunistă și viața de artist din acei ani.

“Noi am început în ’87, iarna, am început să cântăm în Brașov. Când spui Brașov și 1987, te gândesști la 15 noiembrie, noi tot în perioada aia ma început să cântăm. A fost o coincidență, dar s-a potrivit. Colegii mei mai cântaseră înainte prin diverse trupe, eu nu cântasem, foarte puțin. Pe tata l-au săltat fiindcă el a mai avut ceva antecedente și a fost bănuit că a participat la revolta din 15 noiembrie.

Pe mine m-au săltat după, în 1988, când au zis că voiam să organizez o manifestație în memoria evenimentelor din 1987.

Noi repetam cu duba miliției parcată lângă casă de multe ori, am fost o formație privată din anii ’80, n-am cântat nici la UTC, nici la case de sindicat, noi repetam în beci, acasă. Am fost privați mereu, n-am avut bani. Am cântat cu instrumente în mare parte construite de noi, tobe construite din placaj, boxe cosntruite manual, primul microfon a fost scos dintr-un magnetofon.

Alea erau vremurile, copiii din ziua de azi cu Google în față nu-și pot imagina. E greu de imaginat cum era lumea în 1988, când dacă te sălta Securitatea aveai probleme. Eram o gașcă mare, eram gălăgioși, eram pletoși, eran nonconformiști și a fost mai mult preventiv, n-aveam de gând să facem nicio manifestație, aia au invetat-o ei. Reprezentam un potențial pericol”, a declarat Attila Kárpáty.

Discuția integrală poate fi ascultată mai jos:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -