Anghel Iordănescu, fostul selecționer al echipei naționale a României, a intervenit la în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 13 octombrie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre prestația echipei naționale a României.
,,De-a lungul timpului presa nu a încercat alt ceva decât să încerce să-și facă datoria și trebuie să recunoaștem că am avut și fotbalul nostru când presa a scos lucrurile bune, pe când am avut și momente mai puțin bune care au fost luate în colimator de presa noastră. Dacă mă refer acum la situația actuală, trebuie să recunoaștem cu toții că trecem printr-un moment delicat fotbalului nostru, dar eu cred că noi toți, dar în mod special presa ar trebui să pornească cu o analiză de la ceea ce reprezintă fotbalul nostru în momentul de față, pentru că s-ar putea să descoperim că suntem foarte pretențioși și avem pretenții pentru performanță, dar din păcate nu prea mai avem cu cine să obținem această performanță.
În orice moment, acum în situația în care s-au tras la sorți grupele pentru Campionatul European din 2024, o prezență și o calificare a echipei noastre naționale ar însemna că ne-ar duce în primele 24 de echipe ale Europei, ceea ce ar însemna o performanță. Este foarte important să ne reîntoarcem în circuitul marilor calificări. România s-a calificat și la Campionatele Mondiale și la Campionatele Europene.
Se poate spune că noi aveam performanță că eram prezenți, dar din păcate nu reușeam în totalitate sau în permanență să avem o prestație superioară la acele competiții la care participam.
Pot să vă spun o constatare pur personală. Am observat la echipa națională la meciurile din iunie, atunci când am jucat în decurs de 10-11 zile patru meciuri și nu am reușit să facem față. Atunci am pierdut posibilitatea de a ne califica, de a termina pe primele două locuri în aceea lună. În final, în luna septembrie s-a redresat situația și am avut prestații bune la meciul cu Bosnia și Finlanda.
Întorcându-mă la acel Campionat European din 2016, eu aveam această grijă că echipa noastră națională nu reușește să ducă din 3 în 3 mecirui. Programul ne-a dezavantajat pentru că dacă jucam primul meci cu Albania, meciul doi cu Elveția și meciul trei cu Franța, probabil că pierdeam meciul cu Franța categoric de cum l-am pierdut, dar aveam șansa să ne calificăm. Jucătorii de la echipa noastră națională nu reușesc fizic să facă față unor competiții de o asemenea anvergură. Puteția lua ca exemplu FCSB și CFR Cluj, care au foarte multe probleme de exprimare atunci când joacă din trei în trei zile, mă refer atât în plan extern, cât și în competiția internă. Uitați-vă la FCSB, s-a zbătut pe ultimele locuri în Supercupă, iar prestația internațională nu a fost una care să ne încânte”, a spus Anghel Iordănescu la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.