Alegeri FRH: Scaunul lui Dedu se clatină rău. Constantin Din este favorit pentru turul al doilea.

Epoca actualului președinte al FRH se pare că este pe sfârșite. Chiar dacă Alexandru Dedu a fost acuzat de Radu Voina că “oamenii de handbal din teritoriu sunt schimbați cu profesorul de religie”, actualul președinte FRH a obținut doar 79 de voturi.

UPDATE: Constantin Din este noul președinte al FRH, acesta l-a învins pe Alexandru Dedu în turul al doilea.

Constantin Din a obținut 95 dintre cele 225 de voturi total exprimate, în timp ce actualul președinte al FRH, Alexandru Dedu, a primit doar 79 de voturi. Mai mult de atât, Bogdan Voina a fost votat de 48 de membrii ai Adunării Generale, în timp ce Maximilian Gavrilă a luat doar un vot. 2 din cele 225 de voturi au fost anulate.

Bogdan Voina îl susține pe Constantin Din.

„Va veni și vremea mea. Nu am avut o discuție despre o funcție în mandatul lui Costel Din. Nu este important acest lucru. Important este să câștige dânsul, cred ca este cea mai bună variantă”, a declarat Bogdan Voina.

Actualul președinte FRH, Alexandru Dedu, ocupă funcția din anul 2014, însă oamenii de handbal din România susțin că în cele două mandate nu a prea mișcat niciun deget.

 

- Advertisement -

Articole Similare

- Advertisement -
- Advertisement -