Adrian Porumboiu, fost finanțator la FC Vaslui, și-a exprimat părerea în legătură cu nivelul slab al campionatului și a faptului că oamenii de afaceri aleg să nu mai investească în fotbal.
În direct la Sport Total FM, Porumboiu a declarat că blaturile și corupția au slăbit încrederea investitorilor, iar cei care încă aleg să vină în fotbal, cum este Dan Șucu la Rapid, vor realiza curând că Superliga e dominată de instabilitate
“Acolo unde nu sunt bani, nu mai vin oamenii, nu mai vezi finanțatori. Într-un fotbal care a fost măsluit, cei care au condus FRF și LPF au făcut numai nenorociri, au dirijat campionate, nu i-au prins. Au pățit câțiva nefericiți, a pățit-o Păunescu pentru 2000 de dolari dați la niște arbitri, dar ăia care dădeau 30, 50, 100 de mii și făceau blaturi sunt bine-merci, n-au pățit nimic. Asta e problema. Eu am toată admirația pentru Șucu, dar o să vadă. N-o să treacă mult timp și o să spună ce spun eu acum. A făcut o greșeală imensă investind într-un fotbal care nu e sigur, ba e arbitrul, ba e VAR-ul, ba sunt relațiile, ba delegările. Greu vor dispărea aceste metehne. Același lucru se întâmplă în societate, vorbim de ce vreți dumneavoastră, e jaful de pe lume. Fotbalul nu e cu nimic diferit de restul societății și, din păcate, fotbalul e mult mai iubit decât politica, politicienii, dar n-ai ce sa vezi”, a declarat Porumboiu.
Totodată, fostul arbitru internațional spune că toți patronii de club intervin pe lângă antrenor, mai devreme și mai târziu. Acesta evidențiază nivelul slab al campionatului nostru prin prisma lui Gigi Becali, care “a ajuns să fie cel mai bun antrenor”.
“Vă spun sincer, la ce campionat avem, ce jucători… Gândiți-vă la o treabă, n-am nimic, să nu zică lumea, nu-s cârcotaș, dar Gigi a ajuns să fie cel mai bunt antrenor, să i se dea titlul de antrenor emerit, vorbim vorbe… Nu mai e de licență PRO, e peste. Ce e aia licență PRO, o pui pe oala cu sarmale. Asta e starea, nu poți să-l critici și nu poți să fii invidios, uite că reușește într-o treabă, dacă echipele cu antrenori sunt bătute de un finanțator, cât ar fi el de bogat, de deștept, dacă e cazul sau nu e cazul.
Toți patronii se bagă. Șucu încă nu știe despre ce e vorba, dar se bagă și el la anul”, a declarat Porumboiu.