Adrian Mutu a fost demis de conducerea clubului U Craiova 1948 chiar după înfrângerea cu rivala din oraș, Universitate Craiova, scor 2-0.
Antrenorul a confirmat că cele două părți au decis să se despartă, iar în acest moment se negociază o rezolvare amiabilă.
E adevărat. Plec de la Craiova. Discutăm condițiile unei despărțiri amiabile, nu țin cu dinții de nicio clauză. Prefer să mă uit totul timpul la partea plină a paharului, la ce am reușit să construiesc la nivel de joc. Rezultatele nu sunt cele așteptate, îmi pare rău pentru nea Adi (n.r. Adrian Mititelu), că e acolo unde e, îmi pare rău și pentru suporteri că n-am reușit să le dau mari satisfacții.
Nu mă deranjează acest deznodământ. Asta-i viața antrenorilor, depind de rezultate. Să nu uităm, însă, că e o echipă nou promovată, toate cele venite din eșalonul secund se confruntă cu dificultăți în primul sezon de Liga 1.
Rămâne o experiență pozitivă, am învățat multe lucruri, am acumulat un plus de experiență.
”Vom vedea ce voi face pe viitor. Vreau să-mi iau câteva săptămâni de pauză, să mă liniștesc. În niciun caz nu preiau vreo echipă înainte de pauza de iarnă. Așa consider că e firesc”, a spus Mutu, pentru Playsport.
U Craiova 1948 a avut 3 victorii, 6 înfrângeri și 3 egaluri în perioada în care Adrian Mutu a fost antrenor.