Adrian Mihalcea a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii “Fluier final”, în direct la Sport Total FM, unde a vorbit despre meciul UTA Arad – FCSB, programat duminică în penultima etapă a sezonului regular din Superliga.
Ambele echipe au nevoie de victorie pentru a continua lupta pentru Play-Off, motiv pentru care partida de la Arad se anunță extrem de încinsă.
Adrian Mihalcea, antrenorul “Bătrânei Doamne”, spune că toată presiunea va fi pe umerii campioanei en-titre, în timp ce pentru echipa sa nu va fi neapărat un eșec o eventuală ratare a Play-Off-ului:
„Ca și număr de puncte, până în momentul de față, suntem peste toți anii de când UTA a revenit în Liga 1. Scopul nostru este să încercăm să ducem bătălia asta până la capăt. Poate reușim cu puțin noroc să ne calificăm în Play-Off. Dacă nu, trebuie să mai adunăm câteva puncte ca să stăm liniștiți în Play-Out.
Într-adevăr, presiunea nu este pe noi la meciul cu FCSB. Pentru că noi suntem echipa care vine din spate și încearcă să recupereze niște puncte. Noi nu avem în palmares numai calificări în Play-Off în sezoanele trecute. Tocmai de aceea, presiunea maximă este pe FCSB, echipa campioană. Ei ar avea numai de pierdut dacă nu s-ar califica în Play-Off.
Adrian Mihalcea: “Nu plecăm ca outsideri în meciul cu FCSB”
Un parcurs atât de lung ca al nostru nu cred că este chiar norocos. Noi vom mai fi în cărți pentru Play-Off în ultima etapă numai dacă vom reuși să câștigăm împotriva celor de la FCSB. Acesta a fost mesajul toată săptămâna, că nu avem nimic de pierdut. Noi am făcut meciuri frumoase anul acesta și am reușit să câștigăm împotriva unor echipe la fel de bune ca FCSB.
Am reușit să învingem Dinamo, Craiova sau Botoșani. Mai avem și atuul că jucăm acasă. Atunci când jucăm acasă suntem mai determinați. Publicul ne împinge de la spate. Și la meciul cu FCSB, stadionul va fi plin, iar acest lucru contează enorm pentru noi în clipa de față.
Nu plecăm ca outsideri în meciul cu FCSB. Avem un singur punct în spatele campioanei. Nu suntem prezenți acolo datorită norocului. Am avut o constanță în acest campionat. Mi-ar fi plăcut să fim și mai constanți în rezultate. Am avut și perioade mai puțin bune. De aceea, acest meci îmi oferă liniștea că putem să câștigăm. Nu avem niciun fel de teamă sau presiune suplimentară.”, a declarat Adrian Mihalcea, la Sport Total FM.
Ascultă interviul integral:

