Camelia Potec, președintele Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 15 noiembrie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre Naționalele în bazin scurt, de la Otopeni.
,,Ne-am bucurat mult că sportivii s-au întors la pregătire la începutul lui septembrie sau octombrie. Au trecut 2 luni de când au început pregătirea și-i vedeam la fel de motivați și dornici să câștige medalii. E un început de an competițional bun, sunt multe lucruri de făcut, această primă competiție din sez 2022-2023 este punctul de plecare pentru anul competițional. Au fost bătute peste 40 de recorduri naționale, începând cu categorii de vârstă de la 14 ani, avem o generație actuală bună și viitoare.
Daniel Martin este campion european de juniori, calificat la JO cu barem A, din păcate el nu a reușit să facă față așa cum ne așteptam perioadei pandemice, pe el l-a afectat. Ușor-ușor a revenit și ne-am bucurat că l-am văzut dornic să câștige medalii, chiar dacă vorbim de 100 de m mixt, am văzut acea dorință de a reveni. De acum încolo rămâne să-l sprijinim, să vedem cum se poate adapta în bazin lung.
La nivel de bază de selecție a crescut numărul copiilor. Este cerere foarte mare de a se practica înotul. Performanța se face în ani buni de muncă și da, ne bucurăm că există o bază de selecție. Vrem să avem un lot cât mai mare, să avem mai mulți sportivi. Am văzut cu toții că s-au întors mult mai motivați sportivii din vacanță, văzând că se poate, că România poate avea înotători foarte rapizi în apă, nu există o diferență. Se poate face performanță și în România, vedem ce au făcut David Popovici, Vlad Stancu și Bianca Costea. Să nu-l uităm pe Robert Glință, el n-a putut participa la acest Campionat Național.
Să o remarc și pe Aissia Prisecariu, doar 14 ani, a bătut recordul Dianei Mocanu, mai are 3 ani de juniorat, eu cred că are șanse să se califice la JO de la Paris”, a spus Camelia Potec la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.