Dinamo va întâlni CSA Steaua București în Liga 2, iar partida se va desfășura pe Arena Națională, pe 9 septembrie, de la ora 21:30, interesul din partea fiind unul ridicat
Răzvan Zăvăleanu, administatorul judiciar al lui Dinamo, a vorbit, în direct la Sport Total FM, despre meciul de vineri seară, precizând că în numai 2 zile au fost vândute 10.000 de tichete, ceea ce va asigura profitabilitate clubului în urma organizării meciului.
“Toată lumea e destul de emoționată și entuziasmată, meciul e pe ultima sută de metri din punct de vedere al pregătirii. Aseară erau vândute în jur de 10.000 de bilete, în 2 zile, asta ne face să fim optimiști că se vor vinde destul de multe. Deja e acoperită chiria și cred că și cheltuielile cu paza. Cred că deja vorbim de intrarea în zona de profitabilitate”, a declarat Răzvan Zăvăleanu.
Cum se desfășoară negocierile pentru vânzarea lui Dinamo
Răzvan Zăvăleanu a oferit lămuriri și în ceea ce privește vânzarea lui Dinamo, spunând că negocierile nu au avansat foarte tare, iar investitorii au de analizat multe lucruri înainte să facă o ofertă concretă.
“Negocierile au fost ale administratorului special, probabil că cel mai bine ar fi să vorbiți cu el pe tema asta, la noi n-au avansat foarte mult aceste lucruri.
Fiecare potențial investitor vine, face niște verificări, are propriile cereri, are propriile posibilități și se negociază în funcție de aceste lucruri. Nu există un preț de plecare și dacă cineva vine și dă prețul ăla se rezolvă, pentru că vorbim de foarte mulți bani, multe implicații și e destul de greu să te gândești că vinzi Dinamo așa cum ai vinde o casă”, a explicat Zăvăleanu.
Discuția integrală poate fi ascultată mai jos: