Unul dintre cei mai apreciați și carismatici sportivi din România, Rică Răducan, se confruntă cu mai multe probleme de sănătate, dar cu toate acestea nimic nu-l oprește să muncească din greu la afacerea familiei.
„Prețurile au rămas cam tot așa, am scumpit doar cu 1,5 lei sau cu 2 lei. Vărul meu are o fermă, deci aduce cam tot de acasă. Însă nu este mai nimeni pe Litoral, azi am avut zece inși, însă ieri n-am avut pe nimeni. Pe drumul de la Mangalia spre Neptun m-am tot uitat, nu-s turiști pe nicăieri, scaunele localurilor sunt întoarse, nici pe stradă nu e nimeni, e tare ciudat. Cred că nu au oamenii bani, iar tineretul a plecat pe afară, în vacanță.
Înainte era aglomerație, la noi, la terasă, n-aveai loc la mese, mai serveam și eu o ciorbă, mai mergeam printre mese, mai povesteam, mai spuneam o glumă.
Acum e treabă urâtă, nu am văzut așa ceva niciodată. Patronii și-au făcut și ei calcule, ca să fie cât mai bine, n-au forțat prețurile, dar tot degeaba”, a declarat Rică Răducanu pentru Ego.ro.
Rică Răducanu este chinuit de o boală, însă campionul nu cedează și continuă să muncească din greu la afacerea familiei. Fostul fotbalist nu se plânge de dureri insuportabile și profită de fiecare zi pe care o trăiește cu multă poftă de viață.
„Am făcut tratament, la Mangalia, pe perioada verii, am făcut și împachetări cu nămol și tot felul de terapii noi. Dar, boala asta e păcătoasă, nu mai trece, gata! Bine mi-a zis mie medicul Oprescu: ‘Doar la morga mai trece!’. A zis adevărat, până la urmă”, a declarat Rică Răducanu, conform Ego.ro.
Rică Răducanu suferă de artrită „caracterizată de dureri articulare foarte mari și cauzată de prezența unei cantități ridicate de acid uric în sânge și în țesuturi. În trecut era considerată boală oamenilor bogați, pentru că aceștia consumau foarte multă carne de vânat, bogată în purine”, notează click.