Poloistul Andrei Drăghici a murit în timpul meciului Rapid – Dinamo: “Este o adevărată tragedie”

Andrei Drăghici și-a pierdut viața, astăzi, în timpul partidei pe care echipa sa o susținea împotriva rivalilor de Rapid, chiar în bazinul din ”Giulești”.

Sportivul a anunțat că are o stare de rău, a cerut să iasă din bazin, iar la scurt timp problemele s-au agravat și a fost nevoie rapidă de intervenția medicilor. Andrei intrase în stop cardiac, iar cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

,,Nu sunt de specialitate, dar vă pot spune o părere obiectivă. Cineva de specialitate ar trebui să ne spună dacă pot fi făcute anumite teste dacă pot preîntâmpina sau prevesti asemenea tragedii.

Mie greu să cred că dacă azi un EKG bun, o ecografie de cord, rezultatele sânge bune, dar nu știu, ai un aviz pe 6 luni, iar dacă în a 4-a lună ai o problemă, eu cred că sunt anumite chestii ce țin de genetică și de mai mulți factori cumulativi ce pot conduce la asemenea tragedii.

Federaţia Română de Polo ne-a asigurat că, din punct de vedere procedural, toate lucrurile au decurs aşa cum ar fi trebuit. Au fost verificate vizele medicale, a fost verificată prezenţa medicilor, înainte de startul meciului. Organizatorul partidei a fost Rapid Bucureşti, meciul disputându-se în cadrul Ligii Naţionale, la bazinul Rapid”, a declarat Ionuţ Popa, preşedintele Clubului Sportiv Dinamo, pentru Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

 

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -