Bogdan Voina, fost handbalist la Steaua, dar și în Franța, și fiul antrenorului Radu Voina, va candida pentru postul de președinte al Federației Române de Handbal, după ce Narcisa Lecușanu s-a retras din cursă.
Bogdan Voina a fost în echipa Narcisei Lecușanu și spune că a luat decizia de a candida pentru că vrea o schimbare în handbalul românesc.
La alegerile FRH vor mai candida Constantin Din, fost arbitru, Alexandru Dedu și Maximilian Gavrilă, profesor de handbal.
“În primul rând vreau să clarific cum au stat lucririle: eu mi-am dorit să susțin candidatura Narcisei Lecușanu, lumea trebuie să știe acest lucru. De ceva timp eram din spatele ei și lucram pentru ea ca să fie viitorul președinte al FRH. Eu am considerat că ea este omul potrivit pentru federație.
Când s-a întors de la campionatul mondial a decis să nu mai candideze. E decizia ei și o respect.
M-am aflat în situația în care trebuia să iau o decizie. Neexistând o reală soluție sau variantă de schimbarea, puteam ori să mă implic, ori nu, am decis să mă implic pentru că nu mai suport să văd în ce direcție o ia handbalul. Lucrurile sunt simple”, a spus Bogdan Voina, la Sport Total FM.
Bogdan Voina spune că a avut câteva întâlniri cu Constantin Din și precizează, că dacă va exista un tur 2 cu Alexandru Dedu, se vor susține reciproc pentru a-l învinge pe actualul președinte al FRH.
“Ne-am întâlnit în an de vreo câteva ori, am discutat referitor la handbal, care este varianta cea mai bună pentru a candida, ăla să fie în față. Am considerat la momentul respectiv că este Narcisa. Ulterior și-a anunțat candidatura. N-am mai discutat între timp, amândoi suntem pentru schimbare și așa că ne regăsim în această situație.
La mine totul este matematică. Domnul Din e fost arbitru, Dedu e în continuare susținut și de arbitraj. V-am dat o dovadă că domnul Din va rupe și din voturile domnului Dedu”, a explicat Voina.
Discuția integrală poate fi ascultată mai jos: