Mirel Rădoi a anunțat că următoarele 2 meciuri ale naționalei, din luna noiembrie, contra Islandei și Liechtensteinului, decisive pentru calificarea la barajul pentru CM 2022, vor fi și ultimele pentru acesta pe banca României.
Federația Română de Fotbal a emis un mesaj, prin directorul tehnic Mihai Stoichiță, prin care anunță că înțelegerea dintre cele două părți expiră în luna noiembrie. Totuși, FRF speră ca Mirel Rădoi să fie convins și să-și prelungească contractul.
Mirel Rădoi a declarat la conferința de presă de aseară, de după meciul cu Armenia, că lucrurile sunt decise și nimic nu-l poate convinge să-și dea acordul pentru o prelungire, astfel că naționala trebuie să-și găsească un nou selecționer.
“Mirel Rădoi este selecționerul României până la finalul preliminariilor pentru Campionatul Mondial, iar contractul poate fi prelungit cu acordul ambelor părți. Federația Română de Fotbal a avut încredere pe tot parcursul acestui mandat că putem împreună cu Mirel Rădoi să reconstruim echipa națională.
Performanța României U21, calificarea la Jocurile Olimpice și actualele rezultate ale primei reprezentantive confirmă că suntem într-un moment important al unui proces început în urmă cu câțiva ani. În continuare avem încredere că Echipa Națională se poate califica la turneul final și ne dorim ca Mirel Rădoi să fie alături de Echipa Națională și la jocurile de baraj, unde vom ajunge cu două victorii în luna noiembrie”, a declarat Mihai Stoichiță.