AUDIO | Maxim, bucuros după victoria cu FCSB: ”La ce lot are, Reghe poate spera să bată în fiecare meci”

Florin Maxim a povestit, la Execuții Matinale, cu Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, cum a învins Corvinul pe FCSB, pe Arena Națională. Tehnicianul hunedorenilor a anunțat că echipa pe care o antrenează se gândește la play-off.

”La lotul pe care îl are FCSB poți spera că bați în fiecare meci. Se mai întâmplă și astfel de lucruri. Reghe are metodologia lui, are un mod spartan de pregătire și cred că o să se vadă. Aveam nevoie să fim bine din toate punctele de vedere, să avem jucători care pot închide jocul cu un șut de la distanță sau din fază fixă. Au jucători foarte buni în duelurile directe, fundașii centrali au trebuit să facă un efort mare, să ajute mijlocașii centrali să strângă în centru. S-a făcut un efort mare-mare. Plus că noi am mai avut ocazii, după pauză Pîrvulescu putea face 2-0 dacă era mai atent. Pe final a apărut și teama de rezultat.

”Nu ne oprește nimeni din visat”

Nu ne oprește nimeni din visat, dar mai e mult de parcurs. Acum suntem în buza play-off-ului, dar vine o perioadă grea, apare frigul, alte terenuri, nu mai sunt aceleași condiții. Apar și accidentații, ești măcinat de mai multe lucruri într-un campionat. Dar ne dorim să fim acolo. Noi trebuie să demonstrăm, nu că nu avem jucători de valoare, dar adversarul nostru e mai bun, de aceea câștigă mai mult, joacă unde joacă. Dacă nu alergăm și încercăm să punem în valoare ce am antrenat, va fi greu. Îmi doresc foarte mult, nu cred că își dorește cineva mai mult ca mine să ajungem în play-off. Vedem ce obținem”.