Susținător pasionat al artelor, muzicii și sporturilor de contact (MMA); cunoscut publicului larg prin participarea la „Vocea României” în 2017 și la „Românii au talent” alături de trupa sa, The Mob Band și nu în ultimul rând, crainic la Dinamo, Ștefan Știucă a venit în studio Sport Total FM, la Fluier Final, cu Narcis Drejan, să ne povestească, printre multe altele și de “Infractino” și cum a fost arestat când avea 21 de ani pentru trafic de droguri.
„E o lipsă de clarviziune în materie de Dinamo pe televiziune și să știi că dinamoviștii sunt însetați să vadă și speakeri care ne tratează bine, care sunt deschiși vis‑a‑vis de noi, pentru că există părerea asta generală că lumea, în televiziunile de sport, ține cu rivalii, să spun așa. Și cred că de asta dinamoviștii erau efectiv disperați să audă și pe cineva susținând cauza noastră. Și, mă rog, au trecut 10 etape – sunt cele mai bune 10 etape din ultimii peste 15 ani.”
“Eu sunt și reprezentantul unui club care e angrenat în luptă și n‑aș vrea să pară că am nemulțumiri vizavi de actualul sistem sau de restul, dar puțin mi‑e dor de fotbalul ăla romantic…”
“Goana după bani în mass‑media și în broadcastingul ăsta de sport e inventată de americani. E o situație în fotbal. Pentru că am impresia că și acest președinte Infantino (Infractino), eu am impresia că are o aplecare către cei puternici și către cei capabili să‑l „răsplătească” cu o vilă în Toscana. Cu Sepp Blatter și‑a terminat mandatul cu minim de pușcărie și minim de deranj, în condițiile în care oamenii ăștia au pus la cale ceva colosal.”
Despre pasiunea pentru Dinamo, Ștefan Știucă explică: „Sunt fost sportiv al clubului Dinamo. Am făcut arte marțiale, mai întâi tradiționale, și după aia de contact. Sunt și din zonă și m‑au dus ai mei la sport acolo. După aia, când am trecut la full‑contact, au mai venit și rezultatele. Dar eu eram deja adolescent și îndrăgostit de Elias.
M‑au dus frații Oros de la Boys, la vremea respectivă. Marin și Petre, care sunt generația lui Martalogu și a lui Elias. M‑au dus la meciuri și m‑am îndrăgostit de Elias.”
“Nuova Guardia era măreață în copilăria mea. Noi încercam să absorbim cât puteam din ceea ce vedeam că fac italienii, englezii. Și eu, ca adolescent, ca reper al meu, acest club din centrul capitalei, cu suporterii lui, a reprezentat un fel de răspuns.
Și să știi că m‑am mutat, i‑am trăit cu viața mea și cu casa, și în Drumul Taberei. Pe strada Cara Anghel, foarte aproape de stadionul Steaua. Dar n‑am avut nicio treabă. Eram un grup întreg care veneam la meciuri de acolo. Asta n‑a avut nicio influență. Era calea cea ușoară, să știi. Întotdeauna Steaua a fost calea ușoară. Easy way. Și în seriile lor faimoase, seriile de Champions League, care se desfășurau pe Ghencea.
Pentru că în anii ’90 – că de asta vorbim noi de fotbalul ăla romantic – tu îți dai seama că eram încă tributari sistemului monolitic de cluburi mari. Cluburi mari, modelul european. Adică nu club mare din lumea modernă, impus politic și acționat către grupuri de interese care, cum era la vremea respectivă, nu puteau să fie private. Erau de stat.”
„Am impresia că, din toate punctele de vedere, pierde societatea noastră, pentru că cultura pop este foarte ușor de asimilat față de cultura‑cultură. Și poate cineva are o lene, poate cineva are o lehamite să pună mâna pe un roman, inclusiv un Agatha Christie, un Sven Hassel sau ceva ușor de înțeles. Dar să știi că să asculți un album bun este un efort foarte mic și poți să faci asta în mașină, poți să faci asta la muncă…”
Ascultă tot interviul aici: