Doru Gheorghiu – manager general al Federației Române de Box, a fost invitat în studioul Sport Total FM în cadrul emisiunii Trafic Sport cu Horațiu Sima și Răzvan Toma.
“Sunt norocos din perspectiva vechimii în breaslă, pentru că, după cum îmi amintesc — și au trecut ani buni de când nu ne‑am mai văzut — eu consider că am prins vremurile de apogeu ale presei de sport. Aveam, e adevărat, și alt sport, și alte performanțe în sportul românesc, iar prin prisma asta am fost norocoși: am putut interacționa cu figuri proeminente, cu legende ale momentului. Din păcate, astăzi nu mai putem vorbi de acel nivel. M‑am și distanțat în ultimii ani de fenomen. Drumurile mele profesionale au fost altele. Totodată, înțeleg că trebuie să am decența de a‑i lăsa pe cei care se ocupă acum, cei implicați efectiv în presă, să se prezinte drept specialiști.
Sigur că am rămas cu ceva din mulții ani de presă. Rămân cu un atașament față de sportul românesc. Mă întorc, după cum proiectul mă va introduce ceva mai târziu, în sportul românesc, dar nu în fotbal. Eu am scris mult fotbal — ba chiar numai fotbal — ca jurnalist de sport. O parte din mine va rămâne mereu legată de tot ce înseamnă sport în România, dar nu mă mai încumet să enunț o echipă.
Îmi amintesc, dacă vreți și o anecdotă, că am intrat în presă cu Dunas. Erați la Sportul Românesc, cu îngăduința lui Dunas. A fost atunci un concurs de colaboratori. Și a fost un veritabil examen — nu cred că se mai întâmplă asta azi în presă. Exact ca la un examen organizat: probă orală, probă scrisă. Interviul oral l‑am susținut cu colegii evocați mai devreme, Cristi Crețu și Emanuel Terzian — un gând bun pentru ei.
Au fost primele figuri din redacția Sportul Românesc, „sportul roșu”, cum se numea. Era în ’97. Eu îi întâlneam pentru prima dată, dar puteam să turui redacția pe dinafară. Veneram acele semnături, printre ele și pe cea a dumneavoastră.
Și acum, după atâția ani, îmi amintesc mare parte din subiectele primite atunci. Mi‑au cerut să le spun primele cinci echipe din seria a doua a Ligii a II‑a. Vroiau să vadă dacă sunt la curent, dacă citesc, dacă sunt pasionat. La proba scrisă, îmi amintesc că în perioada aceea Petrolul Ploiești câștigase Cupa României — finala cu Rapid, cu Avăluță. Am depus pe foaie echipa Petrolului. O știam, citeam Sportul Roșu din scoarță în scoarță. A fost o onoare pentru mine să încep presa cu dumneavoastră și cu acea echipă care, ulterior, pleca de acolo și făcea ProSport, în frunte cu Ovidiu Enițoaia.
Eu n‑am urmat atunci redacția, eram verde, doar colaborator, dar a fost o școală de presă. Acel an trăit acolo a fost efectiv o școală de presă. Pe de altă parte, ce cred că s‑a pierdut între timp — sau sper să nu se fi pierdut, dar mi‑e că s‑a pierdut — este respectul pentru cel experimentat, pentru cel dinaintea ta, de la care ai de învățat.
Între timp, când ni s‑au reîntâlnit destinele și am ajuns să facem Sport Total — că tot suntem la Sport Total acum — cu Marius Mitran, cu care sunt în continuare bun prieten, chiar dacă n‑am mai comunicat de mult, îmi amintesc că noi, colaboratorii, ucenicii, cum ar veni, nu aveam voie nici măcar să vă ocupăm biroul. Stăteam de dimineață până seara sprijiniți de calorifere, oricum în picioare.”
Ascultă tot interviul aici: