Răzvan Toma l-a avut invitat la Trafic Sport, în studio Sport Total FM, pe Alex Crișan – fost arbitru de elită în snooker.
Despre Alex Crișan și primul contact cu snooker-ul: „Născut și crescut în sectorul 6 al Bucureștiului, dar am copilărit în comuna Berceni în primii șapte ani de viață, pentru că așa erau vremurile atunci. La finalul anilor ’80 – începutul anilor ’90, când părinții erau trimiși să lucreze în afara orașului de reședință. Ulterior am copilărit în sectorul 4 și sectorul 6.
Am făcut școala generală – clasele primare la Școala nr. 100, cum se numea atunci, în zona Calea București. Apoi Școala nr. 24, pe Tunari, iar liceul la Mihai Viteazul, profil mate-info. Ulterior am urmat Facultatea de Automatică și Calculatoare.
Și nu sunt IT-ist. Singura mea conexiune cu IT-ul este că mă ocup de un magazin online și vând în continuare online. În viața de zi cu zi lucrez în domeniul construcțiilor.
Sincer, după capacitate. Am avut plăcerea să văd cu adevărat ce înseamnă oamenii inteligenți, oamenii cu IQ mare. Participând la olimpiada de matematică, am văzut și olimpici la fizică – fantastic. Inclusiv în facultate, la secția Calculatoare, aveam colegi care în două secunde îți dădeau soluția, iar eu poate munceam două, patru ore, toată ziua, ca să găsesc un algoritm bun. Ei rezolvau instant problema.
Snooker-ul l-am descoperit tocmai când am început facultatea, în 2003.”
Despre primii pași în arbitrajul de snooker: „Adevăratul curs pe care l-am avut a fost cu actualul președinte al Asociației Europene EBSA, Maxim Cassis, care a venit la București special să pregătească arbitrii înaintea unui campionat organizat aici. În România s-au organizat mai multe ediții ale campionatului european și mondial de amatori la vremea respectivă. A stat cu noi două zile, de dimineață până seara.
Eu practic urmăresc modelul lui când pregătesc arbitrii: cursul durează trei zile – toată ziua de vineri, toată ziua de sâmbătă, iar duminică sunt clarificările și, eventual, o mică examinare, în funcție de numărul de participanți. Și nici asta nu e de ajuns, pentru că ulterior urmează o monitorizare continuă: arbitrul trebuie să se miște bine în jurul mesei, să fie confortabil.
Practic, diferența între un arbitru începător și unul bun este că pe cel bun nu-l simți. Jocul merge, totul e parfum, scorul e acolo, dar nu-l vezi, nu-l simți.”
diferența între un arbitru începător și unul bun este că pe cel bun nu-l simți. Jocul merge, totul e parfum, scorul e acolo, dar nu-l vezi, nu-l simți
La Campionatul European – debutul ca arbitru: „Erau jucători buni. La vremea respectivă a participat Kurt Maflin, un norvegian pe care l-am cunoscut ulterior în circuitul profesionist. Nu știam că este atât de bun atunci, și chiar reușea break-uri de peste 100 de puncte foarte ușor. A fost și Alex Borg din Malta, la fel un jucător foarte bun, care a jucat și în România de câteva ori. Mulți, mulți jucători.
În pauzele dintre meciuri stăteam pe scaune și urmăream diverși jucători. Au fost și situații amuzante. La acel campionat, pot să dau un pic din casă, nu? Prima zi de competiție – era în iunie, campionatul, vă dați seama, la mare. Toată lumea entuziasmată să meargă pe plajă, să prindă răsăritul, să petreacă. Noi, cum eram gașcă mare de români, chiar dacă jucam sau arbitram a doua zi, am zis: hai să prindem și noi răsăritul.
Deja la 5 dimineața eram vreo 7 oameni. Mai era un pic de vodcă… și am zis că nu putem pleca fără să terminăm. Deci primul meu meci la Campionatul European era pe masa principală, televizată de o televiziune locală din Constanța. După 3 ore de somn, eu trebuia să arbitrez un meci care a durat aproape 3 ore. Trebuia să mențin echilibrul, să fiu coerent. Dar mi-a prins bine – a fost o trezire la realitate foarte bună. A fost prima și ultima dată când s-a întâmplat.
Au mai fost colegi care… avem acest obicei: tragem la sorți la începutul meciului și trebuie să aruncăm moneda. Moneda o aruncăm puțin, o prindem în palmă sau o scoatem direct din buzunar și o punem pe spatele celeilalte palme – cap sau pajură. Cel care câștigă are dreptul de alegere: dacă începe el sau adversarul.
Un coleg a aruncat atât de tare moneda, ca să facă o glumă, încât moneda a ajuns șase mese în spatele lui, pe postav, în timp ce jucătorii se pregăteau să execute lovitura de deschidere. A rămas cu mâinile în sus, uitându-se la tavan: unde e moneda, de ce nu vine înapoi?
Sunt multe situații haioase pentru noi, cei care practicăm snooker-ul în mod curent și înțelegem disciplina din spate. Pentru că este o disciplină aparte. Snooker-ul este genul de sport care te pedepsește. Nu poți să nu te antrenezi zi de zi și apoi să vii să emiți pretenții că ești bun, că de ce nu ești campion, că de ce cutărescu nu știu cum. Atunci apar scuzele: nu mai ești tu vinovat, e masa, sunt condițiile, e prea cald, e prea rece, e drumul de afară, o furnică a trecut drumul două blocuri mai încolo… și ai ratat bila. Apar tot felul de scuze care nu își au locul într-un sport de performanță.”
Ascultă aici tot interviul: