Antrenorul Leo Grozavu a declarat, la Execuții Matinale, cu Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, că ceea ce a pățit Mircea Lucescu l-a marcat și, de aceea, nu se mai grăbește să antreneze. Tehnicianul este liber de contract după plecarea de la FC Botoșani, dar nu a dat curs niciunei oferte, momentan.
„Am avut contacte, dar nu au fost ceva care să mă miște. Dacă eram mai tânăr, eram în activitate. Am învățat multe, m-a marcat foarte mult și episodul cu moartea domnului Mircea Lucescu. A fost o alarmă, un sunet de clopoțel. Este vorba de uzura asta, pentru el fotbalul a însemnat totul, viața. Și eu am sacrificat multe, inclusiv familia, în multe momente.
Sunt momente în viață care pot fi mai importante, să ai grijă de sănătate, de familie. Sunt lucruri care mi-au scăpat, nu am fost acolo când a trebuit, iar timpul nu se mai întoarce. De aceea este foarte important să aleg doar ceea ce merită ales.
”Nu sunt disperat să antrenez”
Nu sunt disperat. Cine mă cunoaște știe ce are de făcut. Trebuie să fie ceva care să mă motiveze, nu neapărat financiar. Mi-am dorit să antrenez la un alt nivel, nu s-a putut, asta e, fiecare cu soarta lui. Eu am dat de fiecare dată tot ce am putut acolo unde am fost angajat, sunt dedicat total.
Când ești tânăr accepți mai repede, vrei să îți faci o cotă. Acum nu mai sunt la fel, de aceea sunt mai selectiv. Nu am fost încântat de ofertele primite și le-am refuzat. La noi toată lumea te caută la greu, promite orice, apoi uită tot, nu mai contează ce ai făcut. Trebuie să existe o răsplată, sacrificiile sunt pe măsură”.

