Articol scris de Lect. Univ. Dr. de istorie Florian Olteanu
România debuta pe 18 iunie 1994 la turneul final al World Cup SUA 1994. Întâlnea selecționata Columbiei care era văzută drept favorită până și de cei mai sceptici pariori. România era a doua oară consecutiv la un Mondial după Italia 1990, unde ieșise din cursă în optimi, după ce triumfase în fața URSS, fusese înfrântă de Camerun și remizase cu Argentina. Irlanda ne-a trimis acasă la lovituri de la 11 m.
În minutul 16, Florin Răducioiu deschidea scorul. Stadionul pe care se juca se numea Rose Bowl Stadium, din Pasadena, California. Erau prezenți 91 856 spectatori.
Columbia a jucat sub conducerea lui Francisco Maturana având următoarea echipă în sistem 4-4-2: Cordoba, Escobar, Perea, Herrera, Perez, Gomez, Alvarez, Valderrama (cpt.), Rincon, Asprilla și Valencia.
România „generalului” Iordănescu a jucat în sistem 3-4-2-1 cu: Stelea, Dan Petrescu, Mihali, Prodan, Belodedici, Lupescu, Munteanu, Hagi (cpt.), Dumitrescu și Răducioiu.
Hagi a uimit stadionul în minutul 34. A șutat, mingea nu s-a rotit în aer dar s-a oprit în poarta Columbiei. Regretatul Cristian Țopescu a spus atunci că golul lui Hagi a lăsat fără glas toată lumea fotbalistică. Se auzea doar pulsul sufletului fotbalistic. A fost unul din momentele unicat în istoria de aproape un secol a Cupei Mondiale din 1930 până astăzi.
Valencia a redus din diferență în minutul 43. Scorul a rămas 2-1 până în minutl 89, când Hagi a stabilit scorul final, 3-1.
România i-a schimbat pe Dumitrescu în minutul 68 cu Tibor Selymes și în minutul 90 pe Florin Răducioiu cu Basarab Panduru. Columbienii au fost avertizați cu multe cartonașe galbene: Herrera în minutul 36, Valderrama în minutul 53 și Alvarez în minutul 70. România l-a avut avertizat doar pe Florin Răducioiu în minutul 39.
Meciul s-a transmis în România, pe 19 iunie 2026, la ora 2.30 dimineața. Răsăritul Soarelui i-a prins pe români în stradă petrecând într-o imensă bucurie. Nu avea să fie singura în acel turneu final. Nu degeaba i s-a spus „vara californiană”.

