AUDIO | Florin Gardoș, șocat de prețurile de la Mondial: ”E prea mult să dai 10-20.000 de dolari pe o plecare”

Fostul internațional, Florin Gardoș, a recunoscut, la Execuții Matinale, cu Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, că este șocat de prețurile de la Cupa Mondială din America de Nord. Fostul fundaș central consideră că cea mai importantă competiție din sportul mondial se îndepărtează de fanul de rând.

”Nu sunt de acord cu noul format, farmecul cred că ăsta era, o competiție la care se ajungea greu. Sunt, totuși, naționale de prin Caraibe, de exemplu, care ajungeau mai greu decât echipele țări europene.

E o frustrare să văd probleme cu prețul biletelor, al transportului, pe lângă tot ce s-a întâmplat cu vizele. S-a cam pierdut esența la acest Mondial, fotbalul este pentru fani. Fără ei nu sunt nici bani, nu este nimic. Aici parcă vor să stoarcă tot.

Eu am fost ca suporter la Euro și a fost o experiență extraordinară, de aceea mă gândeam să merg în Statele Unite dacă ne calificam. Dar, chiar dacă sunt un om cu potențial financiar peste medie, m-am descurajat imediat când au început să apară știrile legate de prețuri. Să dai 10-20.000 de dolari pe o plecare din asta, e prea mult”.