Fostul poloist Cosmin Răgălie a fost invitatul lui Horațiu Sima și Răzvan Toma, la Trafic Sport. Acesta a discutat despre experiențele trăite la un club din Austria și despre diferențele de organizare față de România.
„În Austria este un campionat interesant. Au mulți jucători din Ungaria, Croația, Serbia și România. Vin acolo să studieze și sunt cooptați de cluburi, astfel încât campionatul devine unul interesant. Au introdus regula cu cinci jucători străini în lot, dintre care doar trei pot fi incluși în lotul de 15 pentru meci. Apoi le acordau cetățenie multora dintre jucătorii străini, iar procesul era rapid. Așa și-au ridicat nivelul la care se află acum.
Tot în Austria, la cluburi, exista și o cotizație oficială. Chiar dacă eram sportiv profesionist și primeam salariu, exista și această cotizație. La clubul la care am activat, care avea o vechime de 100 de ani, erau membri de 80-90 de ani care încă plăteau cotizația pentru a susține clubul. Doar împreună poți construi.
”Polo te provoacă mai mult intelectual decât fizic”
La clubul nostru avem medici, antreprenori cu multe firme, am avut un băiat care a lucrat la Ambasada Italiei, oameni foarte inteligenți. Polo pe apă este un sport greu, care te provoacă nu doar fizic, ci și intelectual. Trebuie să înveți schemele, să știi ce reacții să ai în anumite situații, să înțelegi tactica. Este un sport care dezvoltă caracterul, lucru demonstrat de toți băieții care vin în echipă.
Pentru noi este și o formă de recreere. Toți se bucură că se desprind mental atunci când sunt în bazin. Dar, mai ales, ne bucurăm că am reînviat spiritul de echipă, că putem practica din nou acest sport frumos pe care l-am iubit în tinerețe și că putem participa la turnee, atât în țară, cât și în străinătate.
Echipa se numește CSS1 Masters și, la nivelul Ligii a II-a, unde nu evoluează doar veterani, ci și jucători tineri, am reușit să câștigăm campionatul după cinci ani de participare. Dacă aveam resursele financiare necesare pentru a susține tot ceea ce era nevoie, puteam merge mai departe, dar, momentan, suntem mulțumiți de ceea ce am realizat. Ne antrenăm la Floreasca și avem o relație foarte bună cu cei de acolo”.

