Fostul mare atlet, Gheorghe Ghipu, și-a amintit, la Liga de Weekend, cu Răzvan Toma, de începuturile carierei sale, dar și de modul în care a trăit cele două Olimpiade la care a participat, München 1972 și Montreal 1976.

„Am avut noroc cu profesorul de matematică de la școala generală, care mai făcea și ore de educație fizică. De fiecare dată ne punea să practicăm atletismul. Făceam săritura în lungime, deși nu aveam groapă sau alte condiții, și alergam sprinturi. Omul acesta mi-a văzut calitățile și mi-a spus ca, atunci când ajung la București, să mă îndrept către sport, către atletism.

”M-am înscris la Metalul la 15 ani și peste 2 ani eram la Olimpiadă”

Am ajuns la București în 1969 și am intrat la Școala Profesională Auto. Aceasta era aproape de stadionul Lia Manoliu. Profesoara de sport, care fusese aruncătoare de suliță, ne-a chemat în clasă — eram doar băieți — și ne-a spus să mergem la stadion, la doamna Georgeta Dumitrescu. Aceasta a vrut să vadă de ce suntem în stare și ne-a pus la probe. Eu însă nu aveam echipament și nu am vrut să alerg. Atunci un coleg i-a spus doamnei: «Este un băiat în tufișuri, el ne bate pe toți». «Păi de ce nu a alergat?». M-a trimis să fac schimb de șort cu un coleg, iar apoi am obținut cel mai bun timp. Și am rămas.

Eram obișnuit cu efortul și cu munca de zi cu zi. La București nu se compara, îmi era mult mai ușor. Mă antrenam zilnic, făceam 25-30 de kilometri pe zi. Altfel, fără un astfel de ritm, nu poți face performanță, mai ales în probe precum cea de 1.500 de metri. Aveam 15 ani când m-am legitimat la Metalul, iar după doi ani eram la Jocurile Olimpice.

”La Montreal am fost scos din lotul olimpic”

Când am intrat pe stadion, la München, m-a cuprins o stare ciudată, o moleșeală. Oricum aveam emoții la orice cursă, inclusiv la București, dar erau emoții pozitive. În seriile de calificare, primii patru intrau în finală. Cu o zi înainte să alerg, după desfășurarea mai multor serii, s-a decis ca doar primii trei să se califice. Iar eu am venit pe locul patru.

La Montreal, din cauza unor «tovarăși», am ajuns cu o zi înainte de cursă. Eu trebuia să plec împreună cu delegația, dar cineva m-a scos din lotul olimpic. Nu vreau să vorbesc despre asta, mai ales că este vorba despre o persoană care nu mai este printre noi. Este cineva căruia i-am făcut mult bine prin rezultatele mele. A fost șeful loturilor de juniori, iar eu am stabilit două recorduri europene la juniori. Acestea sunt valabile și acum, sunt cele mai vechi recorduri. La juniori, desigur, dar tot reprezintă ceva.”